N****** I****
Apelant PârâtM**** S******
Intimat ReclamantRespinge ca nefondat apelul formulat de pârâtul NICOARĂ IOSIF, domiciliat în comuna Vlădeşti, sat Coteasca, judeţul Argeş, împotriva sentinţei civile nr. 2078/27.10.2004 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 2836/2004, intimat fiind reclamantul M**** S******, domiciliat în coma Vlădeşti, sat Coteasca, judeţul Argeş. Obligă apelantul la 400 lei RON cheltuieli de judecată către intimat. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2006, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă
Admite cererea formulată de apărătorii părţilor privind acordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză tehnică întocmit de expert Caplan Petre. Amână judecarea cauzei la data de 23 februarie 2006 pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2006, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 26 ianuarie 2006 în vederea efectuării raportului de expertiză. Pune în vedere apelantului-pârât Nicoară Iosif că, în situaţia în care se va opune la efectuarea expertizei, nepermiţând accesul expertului şi intimatului la faţa locului, se va aplica sancţiunea decăderii sale din proba cu expertiză. Se revine cu adresă expertului Caplan Petre în sensul de a efectua lucrarea şi a o depune la dosar potrivit art. 208-209 Cod pr civ., aducându-i-se la cunoştinţă că i s-a pus în vedere apelantului-pârât să nu se opună prezenţei în teren a expertului şi a intimatului şi făcându-i cunoscut că, în situaţia în care nu va putea efectua lucrarea, are posibilitatea de a apela la ajutorul forţelor de poliţie. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
DISPUNE Acordă un nou termen de judecată pentru lipsa raportului de expertiză, urmind să se revină cu adresă către expert pentru a depune la dosar lucrarea cu respectarea disp.art.209 c.pr.civ. Cu drept de recurs. Amână judecarea cauzei la 15.12.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2005, la Tribunalul Arges-Sectia Civilă.
DISPUNE Incuviinteaza cererea formulata de catre intimatul-reclamant, prin aparator, se emite adresa catre expert in vederea refacerii raportului de expertiza cu citarea partilor si cu respectarea obiectiunile incuviintate de instanta prin incheierea de sedinta din data de 16.06.2005. Cu recurs. Amână judecarea cauzei la 24.11.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2005, la Tribunalul Arges- Sectia Civila.
DISPUNE Se revine cu adersa catre expert prin care i se pune in vedere sa depuna la dosar lucrarea cu respectarea disp.art.208,209 c.pr.civ. Cu drept de recurs. Amână judecarea cauzei la 20.10.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2005
Se revine cu adresa catre expert, prin care i se pune in vedere sa efectueze lucrarea si sa o depuna in termenul prev.de art.209 c.pr.civ. Cu drept de apel. Amână judecarea cauzei la 29.09.2005. Pronunţată în şedinţa publică azi 15 Septembrie 2005, la Tribunalul Arges-Sectia Civila.
Încuviinţează în parte probele solicitate de apelantul-pârât, respectiv încuviinţează proba cu interogatoriu, proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică, ce va avea ca obiective: - transpunerea în teren a actelor de proprietate ale părţilor; - identificarea terenurilor revendicate de reclamant; - să se arate cine ocupă terenul din litigiu ; - să se calculeze lipsa de folosinţă pentru perioada 2003-2004; - să se întocmească schiţa de configuraţie cu hotarul despărtitor al proprietăţii părţilor; - se va avea în vedere actul de vînzare din anul 1956. Respinge proba cu martori, avînd în vedere că, la instanţa de fond această probă nu a fost solicitată şi nici nu rezultă necesitatea administrării ei. Stabileşte onorariul provizoriu pentru expert în sumă de 3.500.000 lei în sarcina apelantului-pârât. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să facă dovada achitării onorariului pentru expert în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă, potrivit art.170 alin.3 cod proc.civilă. Se va emite adresă Biroului Local de Expertize în sensul de a-i comunica numirea în cauză a expertului Caplan Petre, desemnat prin tragere la sorţi, potrivit art.202 cod proc.civilă. Se va emite adresă expertului Caplan Petre, în sensul de a efectua expertiza dispusă în cauză cu respectarea dispoz.art.208, 209 cod proc.civilă, respectiv să depună la dosar dovezile de citare a părţilor la faţa locului şi de a depune lucrarea cu 5 zile înainte de termenul de judecată fixat, cu menţiunea de a se prezenta pentru depunerea jurămîntului, potrivit art.206 alin.1 cod proc.civilă. Pune în vedere intimatului-reclamant, să se prezinte la următorul termen pentru a i se administra interogatoriul solicitat de către apelantul-pârât. Amână judecarea cauzei la data de 15 septembrie 2005, pentru administrarea probelor. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16 Iunie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Incuviinţează cererea formulată de intimatul-reclamant M**** S******, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la data de 16 iunie 2005, pentru ca intimatul-reclamant să-şi angajeze apărător şi pentru ca apelantul-pârât să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 1.250.000 lei şi 15.000 lei timbru judiciar sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat. Se va cita apelantul-pârât Nicoară Iosif, cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1.250.000 lei şi 15.000 lei timbru judiciar sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat. Intimatul-reclamant M**** S****** are termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi 26 Mai 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.