D******* G******* A F********* P****** A****
CreditorA* S**** C*********
DebitorÎn baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului AF SÂRBU CONSTANTIN, cu sediul în com.Slobozia, jud. Argeş şi radierea din registrul în care este înmatriculat. În temeiul art. 136 din lege descarcă de lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi , iar în temeiul art. 135 din această lege dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generala a finanţelor Publice Argeş, OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI ARGEŞ, sau altor registre unde înregistrat debitorul pentru efectuarea menţiunilor. Definitivă. Cu drept de recurs, în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2006 , la Tribunalul Comercial Argeş,
Amână pronunţarea în cauză la data de 14.09.2006. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2006 , la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la 11.09.2006, pentru a se depune la dosar de către creditorul D.G.F.P.Argeş, punctul de vedere al conducerii unităţii cu privire la continuarea procedurii . În temeiul disp. art. 107 rap. la art. 88 alin.1 din Legea nr. 64/1995 dispune afişarea tabelului definitiv consolidat , la uşa instanţei. Cu drept de recurs , odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Iunie 2006 , la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea administratorului judiciar privind intrarea în faliment . În baza art. 106 alin 1 lit. A-D din Legea nr. 64/1995, republicată dispune intrarea în faliment a debitorului AF SÂRBU CONSTANTIN cu sediul în Slobozia , jud. Argeş , creditor fiind DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ cu sediul în Piteşti, Republicii, nr. 118, jud. Argeş . În baza art. 106 alin 1 din lege : ridică dreptul de administrare al debitorului ; dispune dizolvarea societăţii ; desemnează lichidator judiciar pe Trandaş Lucea domiciliată în Piteşti, Petrochimiştilor, bl.B12, sc. A, et.2, ap.9, jud. Argeş cu o remuneraţie lunară de 400 RON , fără TVA. , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 29 din lege şi secţiunea a VII a Falimentul. În baza art. 28 coroborat cu art. 25 dispune încetarea atribuţiilor administratorului judiciar. Rapoartele lunare ale lichidatorului vor fi depuse până la data de 28 ale fiecărei luni , sub sancţiunea prevăzută de art. 26 alin 5 din lege. Dispune predarea către lichidator în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în timpul procedurii. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator , împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate şi lista creditorilor la 13.03.2006. Lichidatorul va notifica intrarea în faliment creditorilor, debitorului, Oficiului Registrului Comerţului Argeş şi persoanelor prevăzute de art. 19 alin 4 după caz. Notificarea se va publica şi într-un ziar de largă circulaţie pe cheltuiala averii debitorului. Notificarea va cuprinde , conform art. 107 : - termenul pentru depunerea declaraţiilor de creanţă născute după data deschiderii procedurii – 12.04.2006, - termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 107 alin 3 , întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar al acestora – 11.05.2006, - termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor – 26.05.2006, - termenul de definitivare a tabelului suplimentar al creanţelor menţionate la art. 107 alin 3 şi de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 05.06.2006. În baza art. 111 dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare . Nu vor fi puse sigilii asupra bunurilor arătate la art. 111 alin 2 . Se citează părţile la data de 05.06.2006. Definitivă. Executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2006, la Tribunalul Comercial Argeş .
Admite cererea formulată de reprezentantul creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş , în sensul amânării cauzei pentru a lua cunoştinţă de completarea la raport depusă la dosar de către administratorul judiciar. Pune în vedere creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, prin reprezentant , să depună la dosar copia deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti prin care a rămas irevocabilă sentinţa nr. 1068/17.03.2003, pronunţată de Judecătoria Piteşti , în dosarul nr. 11325/2002, sub sancţiunea aplicării disp.art. 108 indice 1 Cod pr civ. Prorogă discutarea asupra propunerii de intrare în faliment după depunerea relaţiilor solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 27.02.2006. Cu drept de recurs odată cu fondul . Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2006, la Tribunalul Comercial Argeş .
Pune în vedere reprezentantului creditoarei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş să depună la dosar copia deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti , prin care a rămas irevocabilă sentinţa nr. 1068/17.03.2003, pronunţată de Judecătoria Piteşti , în dosarul nr. 11325/2002. Admite în parte cererea formulată de administratorul judiciar şi dispune plata sumei de 6.000.000 lei din fondul de lichidare constituit la Oficiul Registrului Comerţului Argeş , în contul nr. RO19RNCB1300000150650001 deschis la B.C.R Piteşti , beneficiar Trandaş Lucea . Pune în vedere administratorului judiciar să completeze raportul întocmit în baza art. 56 din Legea nr. 64/1995, în sensul de a se preciza persoanele care se fac vinovate de aducerea societăţii în stare de insolvenţă şi de a răspunde cerinţelor prevăzute de art. 61,62 şi 137 din lege. Prorogă discutarea asupra propunerii de intrare în faliment, formulată de administratorul judiciar, în raportul întocmit în baza art. 56 din Legea nr. 64/1995, după depunerea relaţiilor solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2006. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2005, la Tribunalul Comercial Argeş .
Admite cererea formulată de administratorul judiciar Trandaş Lucea domiciliată în Piteşti, bd. Petrochimiştilor, bl.B12, sc. A, et.2, ap.9, jud. Argeş . Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă din data de 26.09.2005 în sensul că se va admite cererea formulată de administratorul judiciar privind achitarea sumei de 129,32 lei RON în loc de 1293,32 lei RON. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2005, la Tribunalul Comercial Argeş .
Amână judecarea cauzei la data de 21.11.2005, pentru ca administratorul judiciar să solicite relaţii de la Primăria comunei Slobozia din care să rezulte dacă Asociaţia Familială SARBU CONSTANTIN deţine în patrimoniu bunuri mobile şi imobile. Pune în vedere creditoarei să depună la dosar copia deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti prin care a rămas irevocabilă sentinţa nr. 1068/17.03.2003 , pronunţată de Judecătoria Piteşti , în dosarul nr. 11325/2002. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2005, la Tribunalul Comercial Argeş .
Amână judecarea cauzei la data de 24.10.2005, pentru ca administratorul judiciar să completeze raportul întocmit în baza art. 56 din Legea nr. 64/1995, în sensul de a preciza persoana care se face vinovată de aducerea societăţii în starea de insolvenţă , de a răspunde cerinţelor prevăzute la art.61,62 şi 137 din lege şi de a preciza dacă debitoarea deţine bunuri în patrimoniu sau dacă membrii asociaţiei familiale au fost identificaţi cu bunuri personale. Pune în vedere administratorului judiciar să facă dovada faptului că a fost contestat calculul creditoarei . Se afişează tabelul definitiv al creanţelor reţinute în sarcina debitoarei la uşa instanţei, conform art. 88 din Legea nr. 64/1995. Admite cererea formulată de administratorul judiciar privind achitarea sumei de 1293, 32 RON , din fondul de lichidare constituit la Oficiul Registrului Comerţului Argeş în contul nr. RO19RNCB1300000150650001 deschis la B.C.R Piteşti , beneficiar PFI Trandaş Lucea . Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Septembrie 2005, la Tribunalul Comercial Argeş .
Admite cererea creditorului Direcţia Generală a Finanaţelor Publice Argeş cu sediul în Piteşti, Republicii, nr.118, jud.Argeş . În baza art. 38 alin 7 din Legea nr. 64/1995, modificată şi republicată, deschide procedura reorganizării judiciare şi a falimentului debitorului A.F SÂRBU CONSTANTIN cu sediul în Slobozia , jud.Argeş. În baza art. 39 din Legea nr. 64/1995, modificată şi republicată dispune ca debitorul să depună actele prevăzute de art. 33 din lege ,la sediul tribunalului, sub sancţiunea prevăzută de art. 145 din lege. În baza art. 41 din Legea nr. 64/1995, modificată şi republicată, numeşte administrator judiciar pe Trandaş Lucea domiciliată în Piteşti, Petrochimiştilor, bl.B12, sc.A, et.2, ap.9, jud.Argeş, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 24 din lege, cu o remuneraţie lunară de 3.000.000 lei , fără T.V.A. În baza art. 46 alin 2 din Legea nr. 64/1995, modificată şi republicată dispune indisponibilizarea acţiunilor ori a părţilor sociale sau de interes ale debitorului, în registrele speciale de evidenţă sau în conturile înregistrate electronic. În baza art. 50 din Legea nr. 64/1995, modificată şi republicată ridică debitorului dreptul de administrare dacă nu-şi declară intenţia de reorganizare în condiţiile art. 39 din lege. În baza art. 51din Legea nr. 64/1995, modificată şi republicată dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului, sub sancţiunea prevăzută de alin.2 . În baza art. 25 şi 56 din lege dispune ca administratorul să depună sub sancţiunea prevăzută de art. 26 alin 5, primul raport asupra situaţiei debitorului , până la data de 28 iulie 2005 şi rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale , cu justificarea cheltuielilor până la data de 8 a fiecărei luni , dată de la care curge termenul de contestare a măsurilor administratorului . În baza art. 75 din Legea nr. 64/1995, modificată şi republicată dispune administratorului notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului Argeş pentru efectuarea menţiunilor . Notificarea se va publica într-un ziar de largă circulaţie . În baza art. 76 din Legea nr. 64/1995, modificată şi republicată notificarea va cuprinde : - termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă -1.08.2005, - termenul limită pentru verificarea creanţelor , întocmirea , afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor -1.09.2005, - termenul pentru depunerea contestaţiilor , conform art. 87 din lege -16.09.2005, -termenul pentru soluţionarea contestaţiilor şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor -26.09.2005, -prima şedinţă a adunării creditorilor -10 octombrie 2005. Dispune citarea părţilor la 26.09.2005. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.06.2005, la Tribunalul Comercial Argeş .
În baza disp.art 156 Cod pr civ admite cererea formulată de reprezentantul debitoarei, în sensul amânării cauzei pentru lipsă de apărare. În baza disp.art 85 şi urm. Cod pr civ se reia procedura de citare cu societatea creditoare. Amână judecarea cauzei la data de 06.06.2005. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Mai 2005, la Tribunalul Comercial Argeş .