J******** A*****
Recurent ReclamantK********** M****
Recurent ReclamantV******* N* M****
Intimat ReclamantV******* N* A*****
Intimat ReclamantV******* I**
Intimat PârâtScoate cauza de pe rol şi o înaintează Judecătoriei Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Admite în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta J******** A***** domiciliată în Corcova, sat Jilov, jud. Mehedinţi, intimaţi fiind K********** M**** domiciliată în com. Borascu, jud.Gorj, Vâlceanu N. Mihai şi Vâlceanu N.Andrei domiciliati în com. Scoarţa, sat , sat Budeni, jud.Gorj şi Vâlceanu Ion domiciliat în co9m.Văgiuleşti, sat Covrigi, jud.Gorj. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul încheierii din data de 16.09.2003 pronunţată în dosarul nr. 1305/2003 în sensul că în masa succesorală de pe urma defunctului Vâlceanu Gheorghe se vor trece şi următoarele bunuri: un şopron acoperit cu ţiglă şi două care, iar pe rândul 18 al dispozitivului se va trece "3 cazane fabricat ţuică" în loc de" un cazan fabricat ţuică". Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.06.2005, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.