M**** V* C*********
ReclamantS* O****** S*
PârâtAdmite în parte contestaţia formulată de formulată de M**** V* C*********, domiciat în Câmpulung, str. Gen. Iosif Teodorescu, nr. 2, bl. A 1, sc. E, ap. 2, judeţul Argeş, împotriva deciziei nr. 130 din 19.04.2005, emisă de intimata S.C. ORIZONT S.A Câmpulung, cu sediul în Câmpulung, strada Gruiului, nr. 1, judeţul Argeş. Anulează decizia nr. 130 din 19.04.2005 emisă de intimata S.C. ORIZONT S.A Resinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.10.2005, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Se emite adresă intimatei pentru ca în raport de dispoz. art. 75 din L 168/1999 să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziei nr. 130/19.04.2005. Amână judecarea cauzei la data de 11 octombrie 2005. Se citează contestatorul cu copie de pe întâmpinarea formulată de intimată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 iunie 2005, la Tribunalul Argeş, Secţia
Incuviinţează cererea formulată de reprezentantul intimatei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul completării la acţiune formulată de contestator, comunicată astăzi în şedinţă publică. Amână judecarea cauzei la data de 06 septembrie 2005. Se citează contestatorul. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 iunie 2005, la Tribunalul Argeş, Secţia