M******* I**
RecurentP******* M*********** C********
IntimatAdmite recursul formulat de M******* I** cu domiciliul în Câmpulung, Negru Vodă, nr.214, judeţul Argeş împotriva sentinţei civile nr. 1136 din 31.05.2004 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr.1398/2004, intimată fiind P******* M*********** C******** cu sediul în Câmpulung, Negru Vodă, nr.127, judeţul Argeş. Modifică sentinţa în sensul că respinge acţiunea. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.04.2005 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Se emite adresă către Primăria Câmpulung prin care se solicită să se comunice relaţii cu privire la debitul şi penalităţile cu care mai figurează la această dată în evidenţele sale recurentul M******* I**, iar în caz afirmativ, să se comunice sumele exacte, în mod defalcat, întreţinere şi penalităţi. Se va cita intimata Primăria Câmpulung, cu copie de pe motivele de recurs şi actele ataşate acestora. Amână judecarea cauzei la 20.04.2005 la cererea recurentului M******* I**. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2005 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Se va relua procedura de citare cu părţile. Se va emite adresă către recurent, în vederea depunerii de către acesta a motivelor de recurs. Se va emite adresă către intimată, pentru a-i face cunoscut că la dosar s-a depus un singur exemplar de pe motivele de recurs. Amână judecarea cauzei la data de 09.03.2005 Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Februarie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.