C****** J******* D* A******** M******* A****
ReclamantS******* M******** C******** M*****
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanta C****** J******* D* A******** M******* A**** cu sediul în Piteşti, str. Aleea Spitalului nr.32, judetul Argeş împotriva pârâtului SPITALUL MUNICIPAL CAMPULUNG-MUSCEL cu sediul în C-lung, str. Dr.Costea nr.8, judetul Argeş, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 19 septembrie 2005 la Tribunalul Argeş-Sectia Civila-complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Admite cererea formulată de reprezentantul reclamantei prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea care i-a fost comunicată astăzi în şedinţă publică. Pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună la dosar toate actele care au stat la baza licitaţiei ( anunţa de organizare, caietul de sarcini, ofertele), în termen legal. Amână judecarea cauzei la19.09.2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2005 la Tribunalul Argeş-Sectia Civila-complet specializat contencios administrativ si fiscal
Admite cererea formulată în scris de pârâtă, prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare. Se citeaza pârâta. Amână judecarea cauzei la 5 septembrie 2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iulie 2005 la Tribunalul Argeş-Sectia Civila-complet specializat contencios administrativ si fiscal-