C******** M****
PetentRespinge cererea de întrerupere a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr.70/2002, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.1339/2001, formulată de petenta C******** M**** , fiica lui Nat şi Violeta, născută la data de 10. 10. 1961, în Piteşti, jud. Argeş, domiciliată în mun. Piteşti, str. Războieni, Bl.J.12, sc.B, ap.19, jud. Argeş, CNP *********4970, în prezent deţinută în Penitenciarul Colibaşi. Obligă pe petentă la 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 20 RON onorariu de avocat din oficiu. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru parchet şi de la comunicare pentru petentă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 Noiembrie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală. d.p.27/A/14.02.2006 - CAP - Respinge ca nef. apelul decl. de inculpata C******** M****.
Amână cauza la data de 08.11.2005 Se revine cu adresă către Primăria mun. Piteşti , în sensul înaintării referatului întocmit cu ocazia efectuării unei anchete sociale la domiciliul familiei petentei C******** M****. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi pentru a ne comunica dacă petenta a mai beneficiat sau nu de întreruperea executării pedepsei. Se citează petenta C******** M**** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 08.11.2005. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.10.2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Admite cererea formulată de apărătorul petentei C******** M****, prin care solicită efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei acesteia, respectiv în mun. Piteşti, cartier Războieni, Bl. D.3, sc.D, et.1, ap.6, jud. Argeş. Se emite adresă către Primăria mun. Piteşti , în sensul înaintării referatului întocmit cu ocazia efectuării unei anchete sociale la domiciliul familiei petentei C******** M****. Se va întocmi un referat de către Biroul Executări Penale din cadrul acestei instanţe din care să rezulte pedeapsa la care a fost condamnată petenta, dacă sentinţa penală de condamnare a rămas definitivă şi dacă petenta a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei, pe motive sociale. Se citează petenta C******** M**** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 11 Octombrie 2005. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 Septembrie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Amână cauza la data de 13.09.2005 Admite cererea de amânare a cauzei formulată de petenta-condamntă, în vederea angajării unui apărător ales. Se citează pezenta la Penitenciarul Colibaşi. Menţine delegaţia din oficiu pentru avocat Dorin Chiricioiu. Amână judecarea cauzei la data de 13.09.2005. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21 Iunie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.