R*** A*****
PetentRespinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul R*** A*****, fiul lui Andreiu şi Elisabeta, născut la data de 17.01.1979 în Tîrgu Mureş, jud. Mureş, domiciliat în Bucureşti, str. Elena Doamna, nr. 17, sector 1, CNP *********1555, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi. Obligă pe condamnat la 400.000 lei (ROL) cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu de avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2005 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Admite cererea formulată de apărătorul petentului prin care solicită efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei acestuia, respectiv în Bucureşti, str. Retortei, nr. 9, sector 1. Se emite adresă către Primăria sectiorului 1 Bucureşti în sensul înaintării referatului întocmit cu ocazia efectuării unei anchete sociale la domiciliul familiei petentului R*** A*****. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi-Serviciul Evidenţă în sensul de a ne înainta copie de pe mandatul în a cărui executare se află petentul şi pentru a ne comunica dacă acesta a mai beneficiat sau nu de întreruperea executării pedepsei. Se citează petentul R*** A***** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână judecarea cauzei la 08 Septembrie 2005. Cu drept de apel, o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2005 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.