P******* M****
ReclamantP******* D* D******
ReclamantC***** G*******
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** B********
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanţii P******* M****, PTRESCU D. DUMITRU, C***** G******* toţi cu domiciliul în com. Bălileşti, satul Romaneşti-Valea Mare, judeţul Argeş împotriva pârâtei C****** L***** D* F*** F****** B******** cu sediul în com. Balileşti, judeţul Argeş ca ramsă fără obiect. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astazi 3 octombrie 2005 la Tribunalul Argeş-Sectia Civila-complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Admite cererea formulată de reprezentantul parchetului. prin care solicită amânarea cauzei pentru ca reclamanţii să confirme primirea raspunsului comunicat de pârâtă la data de 12.09.2005. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 03.10.2005 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 SEPTEMBRIE 2005 la Tribunalul Argeş-Sectia Civila-complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Admite proba cu înscrisuri solicitată de aparatorul reclamanţilor. Prorogă discutarea probei cu interogatoriu şi martori solicitată de aparatorul reclamanţilor, după administrarea probei cu înscrisuri. Se emite adresă către pârâtă pentru a comunica dacă a raspuns sau nu la cererea reclamanţilor înregistrată sub nr. 824/06.05.2005. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 12.09.2005 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iulie 2005 la Tribunalul Argeş-Sectia Civila-complet specializat contencios administrativ si fiscal.