O**** V*****
Parte vătămatăD*** F*****
InculpatD*** F*****
InculpatC****** V*****
MartorB********* M****
MartorDOSAR Nr. 4840/4/2005 ( fost 4797/2005) JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI SENTINŢA PENALĂ Nr. 1993 ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 15.06.2006 INSTANŢA COMPUSĂ DIN: PREŞEDINTE: DANIEL CONSTANTIN MOTOI GREFIER : TANŢA IVAN Ministerul Public a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – Sandu Iordache. Pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe partea vătămată O**** V***** şi pe inculpatul D*** F***** având ca obiect art. 193, 205 şi 206 C.pen. La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns partea vătămată personal şi asistată de apărător ales Matie Răzvan Nicolae cu delegaţie la dosar fila 15, inculpatul personal şi asistat de apărător ales Câtu Ion cu delegaţie la dosar fila 44 şi martorii propuşi de către părţi. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care părţile învederează instanţei că doresc să se împace. Instanţa procedează la luarea declaraţiilor acestora prin care arată că s-au împăcat total şi necondiţionat şi că nu mai au nici o pretenţie unul faţă de celălalt. Părţile personal, având cuvântul, solicită să se ia act de împăcarea intervenită şi să se dispună încetarea procesului penal, fără cheltuieli de judecată. Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită instanţei să dispună încetarea procesului penal pornit în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.p.p. ca urmare a împăcării părţilor şi obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. I N S T A N TA, Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele: Prin plângerea depusă la data de 06.07.2004 partea vătămată a arătat că solicită cercetarea inculpatului pentru săvârşirea în data de 26.05.2004 a infr. prev. de art. 193, 194 , 205 şi 206 C. pen. În motivarea plângerii sale, partea vătămată a arătat că a fost ameninţat şi şantajat de către inculpat, insultat şi calomniat de faţă cu mai mulţi locatari. Prin sentinţa penală nr. 2891/29.10.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul 6570/2004 s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 194 C. pen. Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti din data de 24.04.2006 s-a trimis spre competentă soluţionare plângerea formulată de către partea vătămată O**** V***** împotriva inculpatului D*** F***** sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 193, 205 şi 206 C.pen. Prin aceiaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 194 C. pen. La data de 18.05.2006 instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării plângerii, excepţie invocată de apărătorul inculpatului. Fiind audiată partea vătămată a arătat că data de 26.05.2004 inculpatul a venit la partea vătămată acasă şi a acuzat-o de faptul că i-ar fi furat suma de 10.000.000 lei sumă pe care o plătise la asociaţie şi de asemenea a fost ameninţat. De asemenea partea vătămată a arătat că în luna iunie 2004 la o şedinţă de asociaţie de locatari a fost din nou ameninţată, insultată şi calomniată de faţă fiind foarte mulţi locatari. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1500 RON, 1000 RON daune morale şi 500 RON daune materiale. Inculpatul fiind audiat a declarat că nu recunoaşte învinuirile ce i se aduc de către partea vătămată. Partea vătămată a solicitat proba cu doi martori Căldare Viorel şi B********* M**** şi proba cu înscrisuri şi inculpatul a solicitat proba cu înscrisuri şi proba cu doi martori Bolnavu Petre şi Dincă Dorinel. La termenul de astăzi, părţile personal au declarat că s-au împăcat, solicitând instanţei să ia act de împăcarea intervenită. Instanţa a luat declaraţiile părţilor în care acestea au arătat că s-au împăcat total şi necondiţionat şi că nu mai au nici o pretenţie una faţă de cealaltă. Având în vedere disp. art. 132 C.pen., potrivit cărora împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală şi văzând disp. art. 10 lit. h C.p.p., potrivit cărora împăcarea părţilor atrage încetarea procesului penal, instanţa urmează să înceteze în baza art. 11 pct. 2 lit. b C.p.p. rap. la art. 10 lit. h C.p.p. procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare prev. de art. 193 C.pen., insultă prev. de art. 205 C. pen. şi calomnie prev. de art. 206 C. pen., ca urmare a împăcării părţilor. În baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 C.p.p. şi art. 132 C.pen. instanţa va constata stinsă acţiunea civilă formulată de către partea civilă împotriva inculpatului. În baza art. 192 pct. 2 lit. b C.p.p., va obliga pe fiecare dintre părţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Instanţa va lua act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: În baza art. 11 pct. 2 lit. b C.p.p. rap. la art. 10 lit. h C.p.p. cu referire la art. 132 C. pen încetează procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate O**** V*****, domiciliată în Bucureşti, str. Luică nr. 17 A, bl. 106, sc. 2, et. 2, ap. 77, sector 4, CNP *********0592, împotriva inculpatului D*** F*****, fiul lui Constantin şi Gherghina, născut la data de 02.07.1947, în comuna Alunişu, judeţ Olt, domiciliat în Bucureşti, str. Luică nr. 17 A, bl. 106, sc. 2, et. 2, ap. 78, sector 4 citat şi în comuna Jilava, str. Prelungirea Giurgiului nr. 33, bl. C 1, sc. E, et. 1, ap. 52, judeţ Ilfov şi prin afişare la uşa CLS 4 Bucureşti, CNP *********0311, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare prev. de art. 193 C.pen., ca urmare a împăcării părţilor. În baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 C.p.p. şi art. 132 C.pen. constată stinsă acţiunea civilă formulată în prezenta cauză. În baza art. 192 pct. 2 lit. b C.p.p., obligă părţile la plata a câte 20 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce va fi virată în cont IBAN: RO86TREZ7035032XXX005228, cod fiscal. 434063315 deschis la Trezoreria sectorului 3, beneficiar Judecătoria sectorului 4 Bucureşti. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.06.2006. PREŞEDINTE, GREFIER, Red.dact. jud. D.M./5 ex./04.07.2006.