S* C**** S***** S**
CreditorS* A***** S*
DebitorR O M Â N I A DOSAR NR. 48810/3/2005 TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A-VI-A COMERCIALĂ ÎNCHEIERE Şedinţa publica din 18.01.2006 Tribunalul constituit din : PREŞEDINTE : VERONICA DĂNĂILĂ GREFIER : ROLAND NEDELCU Pe rol soluţionarea cauzei comerciale privind pe creditoarea S* C**** S***** S** în contradictoriu cu debitoarea S* A***** S*, având ca obiect somaţie de plată. La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns creditoarea, prin avocat Gorgan Roxana care depune împuternicire avocaţială nr. 333566/19.12.2005, lipsind debitoarea. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că procedura este legal îndeplinită, că la data de 13.01.2006 prin serviciul registratura, debitoarea a depus la dosar cerere de amânare a cauzei si acordare a unui termen pentru a-şi angaja un apărător. Creditoarea, prin avocat, învedereaza instantei ca renunta la judecată si precizeaza ca imputernicirea avocatială depusa la acest termen a fost data in acest sens, având in acest sens procura specială. TRIBUNALUL, Faţă de cererea de renunţare la judecata formulata de către creditoare, prin avocat cu delegaţie specială, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 cpc urmează a o încuviinţa in temeiul principiului disponibilităţii care guvernează regulile dreptului civil. Pentru aceste considerente: DISPUNE În temeiul art. 246 cpc, ia act de renunţarea creditoarei S* C**** S***** S** cu sediul în Bucureşti, strada Renaşterii nr. 56-58, la soluţionarea cauzei, în contradictoriu cu debitoarea S* A***** S* cu sediul în Bucureşti, sector 2, Şoseaua Vergului nr. 18. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.01.2006. PRESEDINTE GREFIER VERONICA DĂNĂILĂ ROLAND NEDELCU