P******** D* P* L**** T********* A****
ApelantP**** N***** M****
Intimat PetentRespinge ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PITEŞTI, împotriva sentinţei penale nr. 847 din data de 30.03.2005, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 1711/2005, intimat petent fiind PÂRVU NARCIS- MIHAI, fiul lui Nicolae şi Ioana, născut la data de 01.09.1955 în Colibaşi, jud. Argeş, domiciliat în Colibaşi, Racoviţa, jud. Argeş, CNP *********0042. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 Octombrie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Amână judecarea cauzei la 11 octombrie 2005. Se citează intimatul-petent. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2005
Amână cauza la data de 27 septembrie 2005. DISPUNE Se emite adresă către Biroul Executări Penale de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru a ni se comunica dacă s-a executat amenda aplicată petentului prin hotărârea de condamnare, iar în caz afirmativ să ni se comunice data executării acesteia. Se citează intimatul-petent. Amână judecarea cauzei la data de 27 septembrie 2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2005, la Tribunalul Argeş-secţia penală.