Dosar 5125/4/2005 din 12.05.2005

Plângere penală directă - simplă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5125/4/2005
Data dosar:
12.05.2005
Instanta:
Judecătoria Sectorul 4 București
Departament:
....
Obiect:
Plângere penală directă - simplă
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.01.2006 la ora 08:30

    Complet: C4
  • Soluţionare

    DOSAR Nr. 5125/4/2005 ( fost 5078/2005) JUDECĂTORIA SECTOR 4 BUCUREŞTI SENTINŢA PENALĂ Nr. 265 ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 26.01.2006 INSTANŢA COMPUSĂ DIN: PREŞEDINTE: DANIEL CONSTANTIN MOTOI GREFIER: TANŢA IVAN Ministerul Public a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – Sandu Iordache. Pe rol soluţionarea cauzei penale de fata privind pe partea vatamata P*** S****** D**** şi pe inculpaţii M***** H**** C******* şi Ghiţă Sorin având ca obiect art. 213 C. pen. La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit părţile. Procedura legal îndeplinită. S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care învederează instanţei lipsa nejustificată la două termene consecutive a părţii vătămate. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h si 284/1 C.p.p. faţă de lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene consecutive. I N S T A N Ţ A, Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele: Prin Rezolutia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti din data de 25.04.2005 s-a trimis spre competentă soluţionare la Judecătoria Sector 4 Bucuresti plângerea formulată de partea vatamata P*** S****** D**** împotriva inculpaţilor M***** H**** C******* şi Ghiţă Sorin, sub aspectul savârsirii infracţiunii prev. de art. 213 C.pen. Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 3 C. pen. În motivarea plângerii prealabile, partea vatamata a arătat că a luat hotărârea împreună cu inculpaţii de a înfiinţa o societate comercială, partea vătămată investind suma de 8.500 de euro, inculpaţii urmând să se ocupe de formalităţile necesare înscrierii societăţii comerciale. Însă după această dată partea vătămată a constatat că inculpaţii nu s-au ocupat de înscrierea societăţii, partea vătămată sesizând astfel organele de cercetare penală. Analizând actele şi lucrarile dosarului, instanţa reţine că la termenele consecutive de judecată din 15.12.2005 şi 26.01.2006, partea vătămată, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi susţine plângerea, lipsind nejustificat şi neefectuând nici un demers către instanţă pentru a-şi motiva lipsa. Potrivit art. 284/1 C.p.p., în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene consecutive în faţa primei instanţe este considerată drept retragere a plângerii prealabile. Fată de acest aspect, instanta va aprecia atitudinea părţii vătămate, care a lipsit nejustificat la două termene consecutive, ca fiind dezinteres pentru judecarea cauzei, iar ca act de voinţă cu implicaţii procedurale, ca o implicită retragere a plângerii penale şi în consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.p.p. cu aplic. art. 284/1 C.p.p., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpaţilor M***** H**** C******* şi Ghiţă Sorin. În baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 C.p.p. instanţa va respinge acţiunea civilă formulată de către partea civilă ca neîntemeiată, neexistând temeiul pentru a putea obliga inculpaţii la plata sumei solicitate, procesul urmând a înceta pentru lipsa nejustificată a părţii vătămate, iar în temeiul art. 192 pct. 2 lit. c C.p.p. va obliga partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h şi art. 284/1 C.p.p., încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor M***** H**** C*******, fiul lui Gheorghe şi Atena, născut la data de 25.10.1955, în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, Calea Şerban Vodă nr. 256, bl. 13, sc. B, et. 4, ap. 45, sector 4 şi Ghiţă Sorin, fiul lui Ioan şi Rozalia, născut la data de 05.10.1962, în Bucureşti, domiciliată în Bucureşti, str. Opanez nr. 2, bl. C 1, sc. 1, et. 4, ap. 32, sector 2, la plângerea prealabilă a părţii vătămate P*** S****** D****, cu reşedinţa în Găieşti, str. 13 Decembrie, bl. 30, sc. D, et. 3, ap. 5, judeţ Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen., ca urmare a lipsei nejustificate la două termene consecutive a părţii vătămate. În baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 C.p.p. respinge acţiunea civilă formulată de către partea civilă ca neîntemeiată. În baza art. 192 pct. 2 lit. c C.p.p., obligă partea vătămată la plata sumei de 20 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce va fi virată în cont IBAN: RO86TREZ7035032XXX005228, cod fiscal. 434063315 deschis la Trezoreria sectorului 3, beneficiar Judecătoria sectorului 4 Bucureşti. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru partea vătămată şi inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2006. PREŞEDINTE, GREFIER, Red.dact. jud. D.M/5 ex.

  • Sedinta din data de 15.12.2005 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Sedinta din data de 03.11.2005 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Sedinta din data de 06.10.2005 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Sedinta din data de 08.09.2005 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Sedinta din data de 16.06.2005 la ora 8:30

    Complet: C4

Flux dosar


Actualizare GRPD