T****** I****
PetentO****** R**** P***** D********* D* A****
aaa501_Respinge plângerea formulată de contravenientul Tomescu Ionuţ, domiciliat com. Suseni, sat. Strîmbeni, jud. Argeş, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AD nr.0000281 încheiat la 22.04.2005 de către organul constatator Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei, nr.91-93 et. 2, sector 1. Cu drept de recurs în termen de15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2005.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent T****** I**** şi pe organ constatator O****** R**** P***** D********* D* A****, având ca obiect plângere contravenţională (O.G. 2/2001). La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părtile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei s-a depus un fax din partea petentului prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă apărare. INSTANŢA Constată legală cererea formulată de către petent pentru lipsă apărare, urmând a o admite conform disp.art.156 c.pr.civ. a se acorda un nou termen de judecată pentru a se cita părtile , petentul cu copie de pe întâmpinare ( filele 21-29). PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea pentru lipsă apărare cf.disp.art.156 c.pr.civ. Se citează părtile, petentul cu copie de pe întâmpinare Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2005