D******* C******
Recurent PetentI**** T****** N******
IntimatP*** N******
IntimatR*** P****
IntimatH***** G*******
IntimatRespinge ca nefondat recursul declarat de petenta D******* C****** prin procurator Tomozei Claudia Doina împotriva sentinţei penale nr. 1856 din 5 iulie 2005 a Judecătoriei Botoşani pe care o menţine. Obligă recurenta să plâtească statului 10 lei Ron chltuieli judiciare din recurs. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 10 noiembrie 2005.
Instanţa constată că la dosar s-a depus o cerere de către curatorul petentei recurente prin care aceasta solicită acordarea unui nou termen de jduectă, întrucât la acest termen nu se poate prezenta, având mâna dreaptă fracturată şi imbilizată în ghips, pe o perioadă de 42 de zile, respectiv până la 24.10.2005.
Procedura nelegal îndeplinită cu intimaţii Ignat Tatiana – Narciza, P*** N******, R*** P**** şi Hoancă Gheorghe care din eroare nu au fost citaţi în cauză. Se va solicita de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani dosarul de urmărire penală nr.3933/P/2004 privind pe intimaţi.