Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
RESPINGE ACŢIUNEA FORMULATĂ ŞI PRECIZATĂ DE RECLAMANTĂ. FĂRĂ CHELTUIELI, ACESTEA URMÂND A FI SOLICITATE PE CALEA UNEI ACŢIUNI SEPARATE.
Având în vedere complexitatea cauzei, pentru studierea concluziilor scrise, instanţa urmează a amâna pronunţarea cauzei, în baza art. 260 C. proc.civ., motiv pentru care,
Având în vedere complexitatea cauzei, instanţa urmează a amâna pronunţarea cauzei, în baza art. 260 C. proc.civ.,
Având în vedere complexitatea cauzei, instanţa urmează a amâna pronunţarea cauzei,
In vederea deliberării şi pentru a da părţilor posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise,
Pentru efectuarea contraexpertizei de evaluare imobiliară solicitată de pârâţi; Pentru audierea celuilalt martor încuviinţat pârâtului în suplimentarea probaţiunii,
Pentru efectuarea contraexpertizei de evaluare imobiliară solicitată de pârâţi,
Având în vedere faptul că pârâţii nu sunt mulţumiţi de raportul de expertiză efectuat în cauză, solicitând astfel efectuarea unei contraexpertize, precum şi cererea pârâţilor de suplimentare a probaţiunii prin audierea a doi martori,
Având în vedere cererile de amânare formulate de reprezentanţii părţilor, pentru studierea şi pronunţarea asupra raportului de expertiză în construcţii efectuat în cauză,
Pentru ca expertul Sabău Eugen să depună la dosar raportul de expertiză, precum şi pentru efectuarea celei de-a doua variantă de expertiză astfel cum a fost solicitată de pârât,
HAG din 31.08.2009
Pentru ca expertul Sabău Eugen să efectueze lucrarea de expertiză dispusă în cauză,
Considerând necesar ca expertul Sabău Eugen să fie prezent personal în faţa instanţei, pentru a i se da lămuriri cu privire la expertiza ce urmează să o efectueze în cauză, având în vedere adresele trimise de acesta la dosar, atât la termenul anterior şi la termenul de astăzi,
Pentru a se reveni cu adresă la expert în vederea efectuării raportului de expertiză,
Fata de lipsa raportului de expertiza si pentru a se reveni cu adresă la expert în vederea efectuării acestuia,
Pentru a se reveni cu adresă la expert în vederea efectuării raportului de expertiză,
Având în vedere expertiza de evaluare solicitată de reprezentantul reclamantei, considerând-o necesară cauzei pentru evaluarea terenului din litigiu,
Pentru ca părţile să studieze şi să se pronunţe asupra completării la raportul de expertiză,
Pentru a reveni cu adresă la d-na expert Hăprean Amelia Mariana şi a răspunde la obiecţiunile formulate de pârâţi,
Pentru a se reveni cu adresă la expert pentru a răspunde obiectivelor formulate de pârâta SC MIRABELIS SRL şi pentru a se emite adresă la BLE de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a ne comunica o listă cu experţi evaluatori,
Având în vedere cererea expresă de amânare a cauzei formulată de av. reclamantei, faţă de acordul părţii adverse, pentru studierea şi pronunţarea asupra raportului de expertiză,
Faţă de lipsa martorului reclamantei, având probleme medicale, cum av. reclam. insistă în audierea acestuia; Pentru a se reveni cu adresă la expertul numit în cauză,
pt. a se reveni cu adresă la expert
Fiind util în cauză şi audierea martorului propus de reprez. pârâtei SC Mirabelis SRL, cum necesitatea acestei probaţiuni decurge din probaţiunea administrată până acum în cauză, şi totodată această probă nu necesită amânarea cauzei; Pentru a se reveni cu adresă la expertul numit în cauză,
Pentru a se audia următorul martor încuviinţat pârâtului, pentru a se reveni cu adresă la expertul numit în cauză, precum şi pentru achitarea onorariului provizoriu pentru expertiză,
Pentru a se audia următorul martor încuviinţat reclamantei, pentru a se emite adresă la expertul numit în cauză, precum şi pentru achitarea onorariului provizoriu pentru expertiză,
Pentru a se audia următorul martor încuviinţat pârâtului, pentru a se emite adresă la Biroul Local de Expertiză în vederea comunicării unei liste cu experţi topografi, precum şi a se emite adresă la BCR Oradea,
În vederea audierii următorului martor încuviinţat reclamantei,