P******* V***
PetentRespinge ca nefondată cererea pentru întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.225/2005 a Tribunalului Botoşani, formulată de petentul P******* V***, născut la 1 iunie 1982, deţinut în Penitenciarul Botoşani. Obligă petentul să plătească statului 50 lei RON cheltuieli judiciare în care s-a inclus şi onorariul de avocat din oficiu în sumă de 40 lei RON se va achita anticipat din fondul Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 noiembrie 2005.
Amână judecarea cauzei şi fixează termen la 29 noiembrie 2005, pentru când se citează petentul P******* V*** din Penitenciarul Botoşani. Dispune a se reveni cu adresă către Autoritatea tutelară de pe lângă Consiliul local Hudeşti pentru a ne înainta relaţiile solicitate.
Se amână cauze pentru a se efectua ancheta socială.