Dosar 5981/40/2005 din 14.09.2005

* CAF Acţiuni în contencios administrativ de drept comun


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5981/40/2005
Data dosar:
14.09.2005
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
* CAF Acţiuni în contencios administrativ de drept comun
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.11.2005 la ora 22:00

    Complet: RM
  • Soluţionare

    Anulează ca netibrată acţiunea. Cu recurs.

  • Sedinta din data de 31.10.2005 la ora 22:00

    Complet: RM
  • Amânat

    Se constată că pârâta Primăria municipiului Botoşani a depus la dosar prin intermediul registraturii adresa nr. 23235/19.10.2005, prin care indică cuantumul redevenţei anuale, în vederea stabilirii taxei de timbru şi a timbrului judiciar, pentru societatea reclamantă. Dl. economist Roşca Neamţu Alexandru depune la dosar delegaţia de reprezentare nr. 3/31.10.2005, pentru pârâta S.C. VIITORUL RV S.R.L. – Botoşani. Instanţa, pune în vedere apărătorului societăţii reclamante să timbreze acţiunea cu 59,2 ron taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar în valoare de 3 ron, sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată. Apărătorul societăţii reclamante solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a face dovada timbrării acţiunii. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune termenului solicitat.

  • Sedinta din data de 03.10.2005 la ora 22:00

    Complet: RM
  • Amânat

    Consilier juridic Gontineac Mihaela, pentru pârâta Primăria municipiului Botoşani, depune la dosar delegaţia de reprezentare nr. 23235 din 03.10.2005. Instanţa, constată necesar a se solicita de la registratura Faliment de pe lângă Tribunalul Botoşani, relaţii privind adresa la care poate fi citată S.C. ALIMENTAŢIE PUBLICĂ Botoşani, aflată în procedură de faliment. Instanţa solicită reprezentantei pârâtei Primăria municipiului Botoşani, să depună la dosar actul adiţional al contractului de concesiune şi să indice cuantumul redevenţei anuale, în vederea stabilirii taxei de timbru şi a timbrului judiciar, pentru societatea reclamantă. Pârâta S.C. VIITORUL RV S.R.L. – Botoşani, urmează a fi citată la adresa indicată în dosarul nr. 4637/2005 al Judecătoriei Botoşani - Aleea Arcului, nr. 3, bl. G 15, ap. 10, judeţul Botoşani. Instanţa, constată necesar a se face adresă reclamantei S.C. GULLIVER GROUP LTD S.R.L. – Botoşani, pentru a-şi trimite reprezentant în instanţă, în vederea timbrării acţiunii cu suma ce se va stabili la termenul următor, să facă precizări privind motivul pentru care a solicitat anularea contractului de concesiune şi să facă dovada procedurii concilierii conform art. 7201 alin. 1 Cod procedură civilă. Reprezentantul Ministerului Public şi reprezentanţii părţilor prezente sunt de acord cu măsurile dispuse de instanţă.

  • Sedinta din data de 14.09.2005 la ora 22:00

    Complet: RM

Flux dosar


Actualizare GRPD