O**** V* M****
InculpatS* A**** T**** S** - C***** P*** R*********** L**** U**** D***** M****
Parte vătămatăMinitsterul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost legal reprezentat de procuror Claudia Monica Cipariu. Pe rol se află soluţionarea cauzei penale de faţă privind pe inculpatul Oprea Mihai trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art.208-209 Cod penal. La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns a răspuns inculpatul personal şi adus de la locul de deţinere, Penitenciarul Jilava, lipsă fiind partea vătămată. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei lipsa relaţiilor solicitate de la Tribunalul Bucureşti, după care Întrebat fiind de instanţă, inculpatul personal arată că a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală. Reprezentantul Ministerului Public solicită revenirea cu adresă către Tribunalul Bucureşti în vederea comunicării relaţiilor solicitate la termenele anterioare. I N S T A N Ţ A În vederea revenirii cu adresă către Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală pentru a înainta instanţei copie a sentinţei penale nr.488/25.07.2001 pronunţată în dosarul nr.2817/2001 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.564/22.10.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, modificată, nr.612/2001, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive şi situaţia executării, dar şi pentru lipsa apărătorului din oficiu Apîrcioaie Ana, urmează a amâna cauza, astfel că: D I S P U N E Dispune revenirea cu adresă către Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală pentru a înainta instanţei copie a sentinţei penale nr.488/25.07.2001 pronunţată în dosarul nr.2817/2001 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.564/22.10.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, modificată, nr.612/2001, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive şi situaţia executării. Pune în vedere apărătorului din oficiu Apîrcioaie Ana să facă dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Acordă termen la 10.11.2005, pentru când se vor cita inculpatul la locul de deţinere, Penitenciarul Jilava şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.10.2005.