A****** Ş***** D*****
Apelant ReclamantA****** C****** M****
Apelant ReclamantA****** F****** A**
Apelant ReclamantM*** M****
Intimat PârâtM*** N****** F*****
Intimat PârâtRespinge apelul declarat de Armeanu Stefan Daniel şi Armeanu Claudia Maria ambii cu domiciliu ales în Municipiul Curtea de Argeş , Strada Râmnicu Vâlcea nr. 46 Judetul Argeş şi Armeanu Felicia Ana cu acelaşi domiciliu împotriva sentintei civile nr. 1118/21 oct. 2004 în dosarul nr. 928/2004, intimati fiind M*** M**** şi Mara Nicolae Florian cu domiciliul în Curtea de Argeş , strada Zlotesti nr. 1 Judetul Argeş şi Comisia Locală de aplicarea Legii 18/1991 Curtea de Argeş, ca nefondat. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare . Pronuntată în sedintă publică azi 14.04.2005 la Tribunalul Argeş Secţia Civilă.
Admite cerere formulată în scris şi depusă la dosar de av. Otobîc Pârvescu Venera, apărător ales al apelanţilor-reclamanţi, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată, pentru imposibilitatea prezentării la acest termen, întrucît participă la cursurile din cadrul Centrului de Mediere Craiova. Amână judecarea cauzei la data de 14 aprilie 2005, pentru imposibilitatea prezentării apărătorului apelanţilor-reclamanţi. Pune în vedere apărătorului apelanţilor-reclamanţi, ca la următorul termen să facă dovada imposibilităţii prezentării la acest termen de judecată. Se va cita intimata Comisia Locală de Fond Funciar Curtea de Argeş cu copia motivelor de apel. Apelanţii-reclamanţi şi intimaţii-pârâţi M*** M**** şi Mara Nicolae au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24 Martie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Incuviinţează cererea formulată de intimata-pârâtă, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de motivele de apel şi pentru a formula întîmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 24 martie 2005, pentru ca intimata-pârâtă să ia cunoştinţă de motivele de apel şi pentru a formula întîmpinare. Se va cita intimata Comisia Locală de Fond Funciar Curtea de Argeş cu copia motivelor de apel. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi 03 Martie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.