P******* F*****
RecurentP******* T****
IntimatAdmite recursul declarat de pârâtul Pârşoagă Florin domiciliat în Piteşti, str. Negru Vodă , bl D1, sc.C, ap.10, jud. Argeş împotriva sentinţei civile nr. 5148/26.05.2005 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr227/2005, intimat fiind reclamantul Pârşoagă Tudor domiciliat în com. Bradu , sat geamăna , nr. 112, jud. Argeş . Modifică sentinţa in sensul că respinge acţiunea. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.11.2005 la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 18.11.2005
Pune în vedere recurentului pârât Pârşoagă Florin să depună la dosar dovada stării de nevoie , respectiv a incapacităţii de muncă. Se citează intimatul-reclamant Pârşoagă Tudor . Amână judecata cauzei la data de 11.11.2005 , termen de care recurentul –pârât are cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.10.2005 la Tribunalul Argeş secţia civilă.
Amână judecata cauzei la data de 21.10.2005, în vederea soluţionării cererilor de abţinere formulate de membrii completului de judecată, respectiv dosarul nr. 4949/2005 privind cererea de abţinere formulată de d-na magistrat Corneia Dumitrescu şi dosarul nr. 4947/2005 privind cererea de abţinere formulată de d-na magistrat Ioana Pârvu. Se citează intimatul-pârât Pârşoagă Tudor . Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.09.2005 la Tribunalul Argeş-secţia civilă.