O**** B*****
ReclamantO**** G****
ReclamantD*** C*********
PârâtD*** E******** Z****
PârâtI**** L******
PârâtHot. 10.11.2011 Constată perimată acţiunea modificată formulată de reclamanţii O**** B***** şi O**** G**** în contradictoriu cu pârâţii D*** C*********, D*** E******** Z****, I**** L****** şi Firu Cecilia şi cu chemaţii în garanţie municipiul Mangalia şi Consiliul local Mangalia. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.11.2011. Preşedinte
Judecătoria Mangalia Dosar civil nr. 62/254/2005 Încheiere 14.05.2009 Suspendă judecata acţiunii în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.05.2009.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 14.05.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.04.2009
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se vor cita reclamanţii şi se va comunica acestora câte un exemplar al răspunsului dat de domnul expert Dumitrescu Florin la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză. Se va comunica şi chemaţilor în garanţie câte un exemplar al răspunsului dat de domnul expert Dumitrescu Florin la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, prin multiplicarea exemplarului depus la dosar. Stabileşte termen de judecată la data de 30.04.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.04.2009.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată, cu menţiunea amendării în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 16.04.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.03.2009.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 19.03.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.02.2009.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 19.02.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.02.2009.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 05.02.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2009.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 22.01.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.01.2009.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată, sub sancţiunea amendării potrivit disp. art. 1081 C. pr. civ. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 08.01.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.12.2008.
DISPUNE: Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată, sub sancţiunea amendării potrivit disp. art. 1081 C. pr. civ. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 11.12.2008. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.11.2008.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată, sub sancţiunea amendării potrivit disp. art. 1081 C. pr. civ. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 27.11.2008. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2008.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. În temeiul disp. art. 1081 pct. 2 lit. c C. pr. civ. aplică domnului expert Dumitrescu Florin o amendă judiciară în cuantum de 100 lei pentru neîndeplinirea obligaţiei de a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, în termenul stabilit de instanţă. Se va comunica persoanei amendate o copie de pe încheierea de şedinţă cu menţiunea că poate formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Se va emite adresă către Biroul Executări civile al Judecătoriei Mangalia pentru a îndeplini formalităţile necesare punerii în executare a amenzii judiciare aplicate. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată, sub sancţiunea unei noi amendări potrivit disp. art. 1081 C. pr. civ. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 13.11.2008. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16.10.2008.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. În temeiul disp. art. 1081 pct. 2 lit. c C. pr. civ. aplică domnului expert Dumitrescu Florin o amendă judiciară în cuantum de 100 lei pentru neîndeplinirea obligaţiei de a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, în termenul stabilit de instanţă. Se va comunica persoanei amendate o copie de pe încheierea de şedinţă cu menţiunea că poate formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Se va emite adresă către Biroul Executări civile al Judecătoriei Mangalia pentru a îndeplini formalităţile necesare punerii în executare a amenzii judiciare aplicate. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată, sub sancţiunea unei noi amendări potrivit disp. art. 1081 C. pr. civ. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 16.10.2008. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 04.09.2008.
Deliberând asupra cererii de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul pârâţilor şi apreciind că este întemeiată faţă de lipsa răspunsului la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, Constatând că neîndeplinirea de către domnul expert Dumitrescu Florin a obligaţiei de a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză are drept urmare amânarea nejustificată a cauzei,
Cerere de amânare a judecării cauzei formulată de expertul desemnat în cauză, în vederea depunerii la dosar a răspunsului la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de epertiză topografică.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. În temeiul disp. art. 1081 pct. 2 lit. c C. pr. civ. aplică domnului expert Dumitrescu Florin o amendă judiciară în cuantum de 50 lei pentru neîndeplinirea obligaţiei de a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, în termenul stabilit de instanţă. Se va comunica persoanei amendate o copie de pe încheierea de amendare cu menţiunea că poate face cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Se va emite adresă către Biroul Executări civile al Judecătoriei Mangalia pentru a îndeplini formalităţile prevăzute de lege necesare punerii în executare a amenzii judiciare aplicate. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată, sub sancţiunea amendării potrivit disp. art. 1081 C. pr. civ. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 29.05.2008. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 08.05.2008.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată, sub sancţiunea amendării potrivit disp. art. 1081 C. pr. civ. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 08.05.2008. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10.04.2008.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată, sub sancţiunea amendării potrivit disp. art. 1081 C. pr. civ. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 10.04.2008. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 13.03.2008.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată, sub sancţiunea amendării potrivit disp. art. 1081 C. pr. civ. Se vor cita reclamanţii. Stabileşte termen de judecată la data de 13.03.2008. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 28.02.2008.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin cu menţiunea de a răspunde la obiecţiunile formulate de părţi şi încuviinţate de instanţa de judecată şi de a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiuni cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Se vor cita reclamanţii şi chemaţii în garanţie. Stabileşte termen de judecată la data de 28.02.2008. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.02.2008.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin cu menţiunea de a răspunde la obiecţiunile formulate de părţi şi încuviinţate de instanţa de judecată şi de a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiuni cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Se vor cita reclamanţii şi chemaţii în garanţie. Stabileşte termen de judecată la data de 14.02.2008. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.01.2008.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin cu menţiunea de a răspunde la obiecţiunile formulate de părţi şi încuviinţate de instanţa de judecată şi de a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiuni cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Se vor cita reclamanţii şi chemaţii în garanţie. Stabileşte termen de judecată la data de 29.01.2008. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.12.2007.
DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin cu menţiunea de a răspunde la obiecţiunile formulate de părţi şi încuviinţate de instanţa de judecată şi de a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiuni cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Se vor cita reclamanţii şi chemaţii în garanţie. Stabileşte termen de judecată la data de 21.12.2007. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.11.2007.
INCH 09.10.2007 în conformitate cu prevederile art. 99 alin. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii dispune trimiterea acuzei la compartimentul de repartizare a cauzelor în vederea stabilirii completului de judecată competent să soluţioneze cererea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09.10.2007
Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin cu menţiunea de a răspunde la obiecţiuni formulate de părţi şi încuviinţate de instanţa de judecatăşi de a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiuni cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, sub sancţiunea amendării conform disp. art. 1081 Cod pr. civilă. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 09.10.2007
Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a răspunde la obiecţiuni, cu menţiunea de a urgenta efectuarea raportului având în vedere vechimea dosarului, sub sancţiunea amendării. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 11.09.2007
Se va reveni cu adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a răspunde la obiecţiuni, adresei ataşându-i-se şi un exemplar al înscrisurilor depuse de apărătorul pârâţilor reconvenienţi Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 19.06.2007
Admite cererea de amânare formulată de domnul expert Dumitrescu Florin. Se va reveni cu adresă către domnul expert pentru a efectua expertiza şi pentru a depune raportul de expertiză la dosarul cauzei, conform dispoziţiilor art. 209 Cod pr. Civilă.
Admite cererea de amânare formulată de domnul expert Dumitrescu Florin. Se va reveni cu adresă către domnul expert pentru a efectua expertiza şi pentru a depune raportul de expertiză la dosarul cauzei, conform dispoziţiilor art. 209 Cod pr. Civilă.
Admite cererea de amânare formulată de domnul expert Dumitrescu Florin. Se va reveni cu adresă către domnul expert pentru a efectua expertiza şi pentru a depune raportul de expertiză la dosarul cauzei, conform dispoziţiilor art. 209 Cod pr. Civilă. Stabileşte termen de judecată la data de 27.03.2007.
Încuviinţează obiecţiunile formulate de ambele părţi. Se va emite adresă către domnul expert Dumitrescu Florin pentru a răspunde la următoarele obiecţiuni : - să precizeze cotele tuturor suprafeţelor de teren identificate, - să arate suprafaţa de teren afectată de consturcţii, - să precizeze care este suprafaţa de teren din anexa 1, 365 sau 366 m.p. - - să identifice exact suprafaţa de teren afectată de construcţie şi să precizeze dacă se poate sau nu se poate crea o cale de acces de la corpul C1 la drumul public.