N*** M*****
InculpatP***** V*****
Parte civilăD********** P***** I*****
Parte vătămatăsentinţei penale nr. 514/03.03.2006 */* În baza art. 20 rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e,i Cp cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b Cp condamnă pe inculpatul N*** M*****, fiul lui Niculai şi Tanţa, născut la 10.05.1978 în Bucureşti, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Pîncota, nr. 7, bl. 13, sc. 3, ap. 81, sector 2, în prezent deţinut în Penitenciarul Jilava, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat în stare de recidivă postexecutorie. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a-c şi lit. e C.p. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 36 alin. 1 Cp, 33 lit. a Cp şi 34 lit. b Cp constată că infracţiunea pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracţiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1717/12.11.2004 a Judecătoriei Sectorului 2 definitivă prin neapelare, contopeşte cele două pedepse şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a-c şi lit. e C.p. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 36 alin. 3 Cp deduce din pedeapsă perioada executată din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1717/12.11.2004 a Judecătoriei Sectorului 2 definitivă prin neapelare şi anume de la 27.06.2003 la 02.07.2003 şi de la 04.01.2005 la zi. În baza art. 88 Cp deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză de la 18.02.2004 la 12.08.2004. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 5410/2004 emis de Judecătoria Sectorului 2 la 30.11.2004 şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri. În baza art. 118 lit. b Cpp confiscă de la inculpat o lamă de oţel tip leră de lungime aprox. 10 cm. şi lăţime aprox. 0,8 mm aflată la fila 39 dosar de urmărire penală nr. 1109/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. În baza art. 14 şi 346 Cpp rap. la art. 998 şi urm. C.civ. respinge pretenţiile părţii civile P***** V***** ca neîntemeiate. Ia act că partea vătămată D********** P***** I***** nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 Cpp obligă inculpatul la plata a 250 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.03.2006