R**** N******** A P******** - D******* S****** A****
ReclamantS* E*** F***** S**
PârâtPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: Admite în parte acţiunea precizată formulată de către Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Argeş, cu sediul în Piteşti, str Trivale, nr. 82, jud Argeş în contradictoriu cu pârâta S* E*** F***** S**, cu sediul în com Bughea de Jos, jud Argeş. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 30.356, 099 RON reprezentând penalităţi de întârziere. Constată compensată creanţa pentru suma de 2.016, 69 RON. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1. 795, 05 RON. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână pronunţarea până la data de 18.05.2006. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Admite cererea formulată de reclamantă, prin apărător, prin care solicită amânarea cauzei, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 11.05.2006, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Admite cererea formulată de reclamantă, prin apărător, prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Revine cu adresă către experta desemnată în cauză în vederea depunerii la dosar a raportului de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 200 lei RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 1081 pct. 2. lit. C, Cpc. Emite adresă către pârâtă cu menţiunea de a pune la dispoziţie înscrisurile necesare pentru efectuarea raportului de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 300 lei RON, conform dispoziţiilor art. 1081 pct. 2, lit. h, Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 13.04.2006, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Admite cererea formulată de reclamantă, prin consilier juridic, privind amânarea cauzei. Emite adresă către expertul desemnat în cauză cu cu menţiunea de avertisment amendă în cuantum de 200 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 1081 pct. 2, lit. c, Cpc în cazul în care nu va depune lucrarea în termenul legal. Amână judecarea cauzei la data de 02.03.2006, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Ia act de susţinerile paratei, în sensul că renunţă la proba testimonială. Încuviinţează pentru aceasta proba cu expertiza tehnică de specialitate contabilă având următoarele obiective: 1. să calculeze penalităţile în funcţie de data emiterii facturilor de societatea debitoare; 2. să precizeze dacă a fost luată în considerare la calcularea penalităţilor, garanţia de 50.000.000 lei. Numeste expert contabil pe d-na Enachioiu Mariana. Fioxeaza onorariu provizoriu in cuantum de 4.000.000 lei (400 lei RON) Pune în vedere pârâtei să depună la dosar în termen de 5 zile dovada achitării onorariului de expert, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către expert Enăchioiu Mariana ( după depunerea dovezii de achitare a onorariului) să efectueze raportul de expertiză dispus în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 26.01.2006, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Decembrie 2005.
Respinge excepţia prematurităţii formulării acţiunii. T: 22.12.2005 Se vor cita părţile.Cu drept de recurs odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Incuviinteaza cererea partilor privind amanarea judecatii pentru a lua cunostinta de inscrisurile depuse la dosar la acest termen de judecata. Pune in vedere reclamantei, prin consilier juridic, sa depuna la dosar dovezi din care sa rezulte data efectuarii platilor. Amână judecarea cauzei la 10.11.2005 Cu drept de recurs, o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2005
Admite proba cu înscrisuri solicitată de către apărătorii părţilor. Pune în vedere reclamantei să facă dovada comunicării invitaţiei la conciliere directe şi de asemenea solicită ca reclamanta să depună la dosar dovezi în legătură cu numărul de zile de întârziere faţă de care s-a depus calculul la dosar. Prorogă discutrea admisibilitaţii probelor cu martori şi expertiză după soluţionarea exceptiei de prematuritate a formulării acţiunii invocată de către pârâtă . Amână cauza la data de 13.10.2005. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2005