Dosar 6459/40/2005 din 21.10.2005

* CAF Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6459/40/2005
Data dosar:
21.10.2005
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
* CAF Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.12.2005 la ora 22:00

    Complet: RM
  • Soluţionare

    Admite în parte sesizarea, conform încheierii nr. 40 din 14 octombrie 2005 încheiată de Camera de Conturi Botoşani . 1. Obligă pe pârâţii Constantin Ţăruş şi Călin Mircea să plătească în solidar unităţii păgubite – Consiliul local al oraşului Flămânzi despăgubiri civile în sumă de 1.300.000 lei ROL şi dobânda BNR , în cuantum de 7,5% pe an, calculată de la data de 31.12.2003 şi până la data recuperării integrale a prejudiciului; Constată achitată paguba efectivă în sumă de 790.000 lei ROL. Constată achitată paguba efectivă în sumă de 100.000 lei ROL. Obligă pe pârâţii Dumitru Micuţaru şi Călin Mircea să plătească în solidar unităţii păgubite despăgubiri civile în sumă de 4.054.350 lei ROL şi dobânda BNR , de 7,5% pe an, calculată de la data de 31.12.2003 şi până la recuperarea integrală a prejudiciului. Constată recuperat prejudiciul în sumă de 3.376.925 lei . Obligă pe pârâţii M******* D****** şi Z********* A**** să plătească în solidar unităţii păgubite despăgubirile civile în sumă de 12.826.748 lei şi dobânda de 7,5% calculată de la data de 31.12.2003 şi până la recuperarea prejudiciului, constatând recuperarea sumei de 295.000 lei ROL. 2. Obligă pârâţii Constantin Ţăruş şi Ana Ţăruş să plătească unităţii păgubite despăgubiri civile în sumă de 20.780.256 lei şi dobânda de 7,5% de al data de 19.09.2005 şi până la recuperarea integrală a prejudiciului. 3. Constată recuperat prejudiciul în sumă de 1.290.000 lei ROL reprezentând contravaloare telefon mobil, prin restituirea acestuia. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la pronunţare pentru părţile prezente în instanţă şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din 05 decembrie 2005.

  • Sedinta din data de 21.11.2005 la ora 22:00

    Complet: RM
  • Amânat

    Se constată că pârâţii Ţ**** C*********, M******* D******, Ţ**** A** şi Scripie Dănuţ au depus la dosar prin intermediul registraturii întâmpinări la care au ataşat xerocopiile unor chitanţe prin care fac dovada că au achitat paguba. Instanţa constată necesar a se comunica unităţii păgubite duplicatele întâmpinărilor formulate de pârâţi şi se va solicita să comunice situaţia actuală a prejudiciului să precizeze dacă s-a recuperat în totalitate sau în parte debitul constatat de Camera de Conturi Botoşani. Reclamantul M******* D****** cu acordul pârâţilor doreşte să îi reprezinte la termenele următoare, mai puţin pe numitul Ţ**** C*********. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsurile dispuse de instanţă.

  • Sedinta din data de 21.10.2005 la ora 22:00

    Complet: RM

Flux dosar


Actualizare GRPD