S****** C*********
ContestatorC*** J******** D* P*****
IntimatRespinge ca nefondată contestaţia formulată împotriva Deciziei de pensionare nr.67030 din 2.09.2003, aşa cum a fost modificată la 15.02.2005. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Considerând întemeiată cererea formulată de către reprezentanta intimatei, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul precizărilor formulate de către contestator şi pentru a răspunde în scris la acestea.
Amână judecarea cauzei la 26.09.2005 pentru studiul calculului diferenţelor de pensie acordate contestatorului, depusă de intimată la termenul de astăzi.
Instanţa pune în vedere reprezentantului intimatei să facă precizări, detaliat, cu privire la punctele 16 şi 18 din tabelul depus la termenul de astăzi la dosar, precum şi cu privire la aplicarea Ordonanţei nr. 67 din septembrie 2003 abia în ianuarie 2005. Contestatorul nu se opune amânării cauzei.
Consilier-juridic Ciudin Bogdan depune la dosar calculul diferenţei pensiilor acordate de contestatorului şi solicită termen pentru a fi prezentă consilier-juridic Bîrlădeanu Lenuţa,.
Contestatorul solicită conexarea dosarului nr.1994/C/2005 la prezentul dosar, având în vedere că priveşte aceleaşi părţi şi acelaşi obiect.
Constatând întemeiată cererea formulată de către contestator, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulată de către partea adversăp şi al înscrisurilor anexă la aceasta şi pentru a răspunde în scris, instanţa o va admite.
Constatând necesară amânarea judecării cauzei pentru ca intimata să depună la dosar, în copie, decizia de revizuire şi desfăşurătorul datelor avute în vedere la stabilirea pensiei, precum şi pentru a răspunde în scris la aspectul invocat de către contestator, respectiv de ce în urma revizuirii , cuantumul acesteia este inferior celei stabilite anterior instanţa amână cauza.