M****** E****
ReclamantG******* A*****
ReclamantA************ C******* D******
ReclamantF****** G*********** G****** G*******
ReclamantB***** M*****
ReclamantAdmite actiunea în pretenţii băneşti formulată de reclamantii Măriuţă Elena ş.a. în contradictoriu cu pârăţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani., Obligă pârâţii să plătească în solidar reclamanilor sumele reprezentând actualizarea în funcţie de indicii de inflaţie a diferentelor salariale primite pentru perioada l octombrie 2002 - 1 mai 2005 (rezultate ca urmare a aplicării corecte a valorilor de referintă sectorială), sume ce vor fi calculate lunar începând cu data datorării fiecărei diferenţe în parte la data la care aceste diferente cu fost achitate efectiv. Obligă pârâţii să plătească în solidar reclamanţilor diferentele de premii anuale acordate pentru aniii 2002, 2003, 2004, diferente rezultate ca urmare a recalculării salariilor conform valorilor de referintă sectorială legale, precum şi sumele reprezentând actualizarea acestor diferente în funcţie de indicii de inflaţie începând cu data datorării şi până la data achitării efective a acestora. Ia act de renuinţarea reclamanilor la judecarea capătului de cerere privind plata diferentelor dintre salariul calculat conform valorii de referintă sectorială prev. de art. 13 al. 1 din legea 216/2001 cu indexări, şi salariul efectiv încasat în perioada 1 octombrie 2002 - 1 mai 2005. cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Se va reveni la revaţii la Biroul Contabilitate.
Relaţii d ela Contabilitate privind achitarea diferenţelor salariale.
Având în vedere cererea formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei , instanţa va acorda termen la 7 decembrie pentru a se depune înscrisuri doveditoare şi se vor cita părţile care nu termen în cunoştiţă