Ş***** P* E****
RecurentŞ***** I* E****
IntimatAnulează recursul declarat de pârâta Şuşală P.Elena, domiciliată în comuna Domneşti, judeţul Argeş, împotriva sentinţei civile nr.1204 din data de 05.11.2004, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. 2631/2004, intimată fiind reclamanta Ş***** I* E****, domiciliată în comuna Domneşti, judeţul Argeş, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 24 martie 2005, pentru lipsă de procedură cu recurenta-pârâtă Şuşală P.Elena, pentru care nu s-a restituit dovada de citare. Se va cita recurenta-pârâtă Şuşală P.Elena cu copia întîmpinării formulată şi depusă la dosar de intimata-reclamantă Şuşală I.Elena şi cu menţiunea achitării taxei de timbru în sumă de 1.198.500 lei şi 15.000 lei timbru judiciar sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Intimata-reclamantă Şuşală I.Elena are termen în cunoştinţă. Cererea de instituirea sechestrului asigurator, se va lua în discuţie la următorul termen de judecată, avînd în vedere că, la acest termen este lipsă de procedură. Pronunţată în şedinţa publică, azi 03 Martie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.