S****** N******
PetentŢ***** D******
IntimatP**** C*********
IntimatB**** C*****
IntimatM**** D****
IntimatRespinge plângerea formulată de petiţionar, ca inadmisibilă, cu referire la soluţia de condamnare pronunţată prin sentinţa penală nr.338 din 18 februarie 2000 a Judecătoriei Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr.307/R din 05 iunie 2001 a Curţii de Apel Piteşti şi ca nefondată, cu privire la rezoluţia din 02 iunie 2004 dată în dosarul nr.145/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pe care o menţine ca legală şi temeinică. Obligă petiţionarul la 80 RON cheltuieli judiciare statului, din care 40 RON, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Amână cauza la data de 15 decembrie 2005. Se conceptează în vederea citării intimaţii Ţ***** D****** – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, P**** C*********- poliţist, B**** C***** şi M**** D**** – ambii agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Piteşti. Se citează petiţionarul la Penitenciarul Colibaşi cu datele de stare civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală.
Admite cererea formulată de apărătorul petiţionarului. Amână cauza la data de 10 noiembrie 2005, pentru când se repetă procedura de citare a părţilor. Se emite adresă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pentru a se solicita dosarele nr.947/2005 şi nr.206/P/2005, precum şi lucrările ce vizează plângerile făcute de petiţionar împotriva acestora.
Admite cererea formulată de apărătorul petiţionarului - avocat Gh.Ionescu -, de amânare a cauzei pentru a se ataşa la dosar rezoluţiile împotriva cărora s-a formulat plângere. Amână cauza la data de 27 octombrie 2005, pentru când se repetă procedura de citare a părţilor. Se emite adresă către Parchetul de pe lângă Tribunallul Argeş, pentru a se solicita dosarele nr.947/P/2005, 206/P/2005 şi 1556/VIII/1/2005, relaţii cu privire la plângerile formulate împotriva acestor rezoluţii, în conformitate cu art.278 Cod procedură penală, precum şi lucrările prin care s-au soluţionat aceste plângeri la procurorul ierarhic superior. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2005, la Curtea de Apel Piteşti, secţia penală.
Amână cauza la data de 6 octombrie 2005. Se emite adresă către Baroul Argeş, în sensul celor de mai sus. Se citează petiţionarul la penitenciarul Colibaşi cu datele de stare civilă. Se citează intimatul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 septembrie 2005, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală.