P******** F* G*******
ApelantS**** E****
ReclamantL*** I*****
Recurent ReclamantP******** V*****
Recurent ReclamantP******** I***
Recurent ReclamantAdmite cererea de reexaminare formulată de expert. Ridică amenda în cuantum de 200 lei aplicată expertului Dumitrescu Valerica prin încheierea de şedinţă din 18.12.2009. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.01.2011.
Admite în parte acţiunea. Admite în parte cererea de intervenţie accesorie, în interesul reclamanţilor. Instituie servitute de trecere cu piciorul , în favoarea terenurilor fonduri dominate proprietatea reclamanţilor situate în localitatea Miceşti , judeţul Argeş, peste terenurile aparţinând pârâţilor, amplasate în continuarea fondurilor dominante, către drumul public, pe o lăţime de 2 m - lăţime ce se va măsura începând de la aliniamentul marcat pe schiţa anexă la raportul de expetiză întocmit de expertul topograf Dumitrescu Valerica aflată la fila 290 a prezentului dosar de punctele 3-4-13, dinspre limita despărţitoare a proprietăţilor pârâţilor către proprietatea pârâtului Mandea Toader - şi o lungime de 76,93 m, respectiv pe traseul evidenţiat cu culoare albastră pe schiţa anexă mai sus amintită ( f.290) , cu corectura necesară vizând lăţimea drumului care va fi de 2m ( suprafaţa totală afectată drumului de servitute fiind de 153,86 mp) . Compensează cheltuielile de judecată avansate de reclamanţi şi de pârâtele S**** E**** şi Slabu Veruţa (în toate fazele procesuale desfăşurate ) până la concurenţa sumei de 815 lei , iar după compensare obligă pârâţii să plătească reclamanţilor, cheltuieli de judecată în cuantum de 1385 lei. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.11.2010.
Amână pronunţarea la 19.11.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.11.2010.
Pentru lipsa de procedură cu pârâtul P******** V*****, întrucât la dosar nu s-a restituit dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta, în baza disp. art. 85 rap. la art. 107 Cod proc civilă reia procedura de citare cu acesta, citând şi părţile care nu au termen în cunoştinţă. Citează martorul Stana Ion şi cu mandat de aducere, conform art 188 al 1 Cod pr civ., cu avertisment de amendă pentru persoana cu atribuţii în acest sens. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Octombrie 2010.
Respinge obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de către pârâţi Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.09.2010.
Amână pronunţarea la data de 10.09.2010.
Reia procedura de citare cupărtile care nu au termen in cunostinta., cf art.85 şi 107 Cod.pr.civ. Citeaza martorul Stana Ion şi cu mandat de aducere, cf art 188 Cod pr civ. Menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a califica cererea depusă de aceasta la data de 05.02.2010. Amână judecarea cauzei la data de 03.09.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.06.2010.
Ia act ca se depune taxa judiciara de timbru de 19 lei şi timbru judiciar de 3 lei, menţinând în continuare în sarcina reclamantei obligatia de a califica în drept cererea depusa de aceasta la 05.02.2010. Admite cererea formulata de părti prin apărători privind acordarea unui nou termen de judecata , pentru a lua cunoştinta de continutul raportului de expertiza, nefiind depus in termenul prevazut de disp. art. 209 Cpc. Citeaza părtile care nu au termen in cunostinta. Citeaza martorul Stana Ion şi cu mandat de aducere, cf art 188 Cod pr civ. Amână judecarea cauzei la data de 04.06.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.04.2010.
În baza disp.art.151 Cod proced,. civ. repune cauza pe rol sub aspectul excepţie de netimbrare privind cererea depusă de reclamanta L*** I***** la 05.02.2010, invocată de pârâte prin apărător , în vederea lămuririi aspectelor legate de natura juridică a acesteia ca şi a temeiului de drept . Citează şi posibilul intervenient forţat Mandea Maria. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.03.2010. Amână judecarea cauzei la 30.04.2010.
Ia act de susţinerea reclamantei şi conceptează pe reclamatul P******** F* G******* şi ca moştenitor al reclamantului Parciulea F. Ion care a decedat pe parcursul judecării cauzei. Ia act ca numele corect al pârâtului este Mandea Toader şi nu Mandea Teodor. Emite adresa catre reclamanti, în sensul de a preciza dacă-şi mai menţin cererea de chemare în judecată. Pune în vedere reclamantei L*** I***** sa achite taxa judiciara de timbru si timbru judiciar în valoare de 19 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei , cererea de chemare în judecată a altor persoane astăzi depusă , sub sancţiunea anulării acesteia ca netimbrată şi să depună la dosar suficiente exemplare ale cererii sus mentionate , pentru comunicarea către părţile lipsă. Citeaza posibilul intervenient forţat Mandea Maria , cu copia unui exemplar al cererii de interventie. Citeaza martorul Stana Ion . Citeaza părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 19.03.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.02.2010.
Respinge cererea de înlocuire a expertului cauzei. Aplică amenda judiciara DUMITRESCU VALERICA , C.N.P. *********0011 Cîmpulung Muscel Str. FRAŢII GOLEŞTI , Nr.7 , Bl. A39 , Sc.B , Ap.19 , judeţul ARGEŞ cu suma de 200 RON, pentru neefectuarea lucrării încuviinţate, raportat la art 108/1 al.1,pct.2 lit c, Cpr.civ. Revine cu adresă catre expert Dumitrescu Valerica, conform filei 220 a dosarului. Mentine dispozitia citării la interogatoriu a reclamantilor cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă şi cu menţiunea dacă mai susţin în continuare acţiunea, mai puţin reclamanta L*** I*****, ca şi a pârâtului Mandea Teodor cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă . Citeaza martorul Stana Ion cu mandat de aducere, potrivit disp. art 188 Cod procedură civilă , motivat de faptul că la acest termen de judecată nu a fost prezent în localitate pentru a putea fi adus la instanţă aş acum rezultă din referatul întocmit de organele de poliţie. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 05.02.2010. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare cât priveşte amenda judiciară aplicată expertului şi cu drept de recurs odată cu fondul cauzei , cât priveşte restul măsurilor dispuse prin prezenta încheiere. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.12.2009
Admite conform art 156 Cpc cererea apărătorului pârâtelor de imposibilitate de prezentare , raportat la faptul ca este dovedita şi este singura de acest fel. Revine cu adresă catre expert Dumitrescu Valerica, cu avertisment de amenda potrivit disp art 108/2 Cod procedură civilă . Mentine dispozitia citarii la interogatoriu a reclamantilor şi a pârâtului Mandea Teodor cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă, mai putin reclamanta Luca . Citeaza martorul Stana Ion cu mandat de aducere, potrivit disp. art 188 Cod procedură civilă , motivat de faptul că nu s-a înfăţişat după citare în vederea audierii. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 18.12.2009. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.11. 2009.
Amână judecarea cauzei la 06.11.2009. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 Septembrie 2009.
Citeaza pârâtul Mandea Teodor, cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Citeza martorul Stana Ion cu mandat de aducere, potrivit disp. art 188 Cod procedură civilă ,. Revine cu adresă catre expert Dumitrescu Valerica, cu avertisment de amenda potrivit disp art 108/2 Cpr. Civ, având in vedere termenul indelungat la care a fost numit in cauza. Citeaza părtile care nu au termen in cunoştinţă . Citează reclamanţii, mai puţin reclamanta L*** I***** în vederea administrării interogatoriului în condiţiile art. 138 pct.2 Cod procedură civilă . Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2009. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.07. 2009.
Dispune a nu se audia martorului prezent , având in vedere lipsa de procedură de la acest termen de judecată. Citeaza paratii cu mentiunea „ prezentarii la interogatoriu” , cf art 208 Cpc. Pune in vedere martorului prezent- Maruta Constantin sa se infăţiseze la următorul termen de judecata in vederea audierii. Citeaza martorul Stana Ion şi părtile care nu au termen in cunoştinţă, cu avertisment de amendă pentru factorul poştal, în cazul în care nu va îndeplini corect procedura de citare. Revine cu adresa catre expert Dumitrescu Valerica, conform filei 158 a dosarului. Amână judecarea cauzei la data de 03.07.2009. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 29.05.2009. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Aprilie 2009.
Reia procedura de citare cu reclamanţii P******** V*****, Parciulea Gheorghe şi cu pârâtul Mandea Teodor. Emite adresă către BLET urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză domnul expert Dumitrescu Valerica. Emite adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Citează martorii propuşi de părţi. Amână judecarea cauzei la 17.04.2009. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Martie 2009
Reia procedura de citare a paratilor cu mentiunea de a se prezenta personal la urmatorul termen de judecata in vederea administrarii interogatoriului. Numeste expert topograf, Dumitrescu valerica. Fixeaza onorariu provizoriu in cuantum de 1000 lei, 500 lei in sarcina reclamantilor si 500 lei in sarcina paratelor S**** E**** si Slabu Veruta. Pune in vedere reclamantilor si paratelor S**** E**** si Slabu Veruta sa achite onorariul fixat in termen de 5 zile, sub sanctiunea decaderii din proba. Se vor emite adrese catre expert in vederea efectuarii lucrarii si catre BLET Arges in vederea incunostiintarii numirii expertului. Se citeaza martorii Maruta Constantin, domiciliat in comuna Micesti, sat Micesti, jud.Arges si Stana Ion, comuna Micesti, sat Pauleasca, jud.Arges. Amână judecarea cauzei la data de 13.03.2009. Cu drept de apel odata cu fondul cauzei.
Încuviinţează cererea apărătorului pârâţilor, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru imposibilitate de prezentare. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă Amână judecarea cauzei la 06.02.2009 Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2009
Reia procedura de citare cu pârâta Balasescu Valerica. Pune în vedere reclamantei prin apărător şi intervenientului să indice domiciliul corect al pârâtei Balasescu Valerica. Ia act că intervenientul se obligă să prezinte la următorul termen de judecată matorul necitat în vederea audierii. Pune în vedere martorilor propuşi de reclamanta L*** I***** să se prezinte necitaţi la următorul termen de judecată în vederea audierii. Menţine dispoziţia privind citarea pârâţilor cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Amână judecarea cauzei la 09.01.2009. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2008
Admite proba cu expertiză tehnică de specialitate solicitată de reclamantă şi de pârâtele Slabu Veruţa şi S**** E**** cu următoarele obiective: - să identifice expertul şi să transpună pe plan terenurile şi construcţiile proprietatea pârâţilor conform actelor de proprietate deţinute de aceştia, stabilind categoria juridică acestora având în vedere şi adresa nr. 1794/23.09.1997 emisă de OCOT Argeş, fila 174, procesul – verbal din data de 04.08.1998 şi dovada nr. 569/06.04.2005, emise de Primăria Miceşti, fila 12 şi 173 , adresa nr. 1488/10.02.2006 emisă de Petrom SA, fila 96, declaraţiile martorilor audiaţi sub prestare de jurământ Stoica Aurel, Stan Ion şi Nica Nicolae, filele 50,51 şi 83; să precizeze limitele proprietăţii pârâţilor şi dacă vreunul dintre aceştia deţine mai mult teren, faţă de actele de proprietate prezentate la dosarul cauzei, dacă da să precizeze suprafaţa de teren şi să o transpună în plan şi schiţă, - să stabilească dacă terenurile proprietatea reclamanţilor au caracter de loc înfundat sau nu, - să se stabilească dacă singura soluţie pentru a se asigura ieşirea la calea publică pentru fondul dominant este pe terenul ocupat de pârâţi, sau nu, iar în caz afirmativ care ar fi soluţia care ar pricinui o mai mică pagubă fondului aservit pe care urmează a se crea loc de trecere, în cazul din speţă pe terenul proprietatea pârâtului Mandea Teodor sau pârâtei Slabu Veruţa, - să stabilească dacă pârâtul Mandea Teodor a acaparat drumul de acces la terenurile proprietatea reclamanţilor, prin investiţii existente pe traseul acestei servituţi, având în vedere suprafaţa de teren ocupată în prezent şi actele sale de proprietate, - să stabilească dacă investiţiile compuse din construcţii, anexe gospodăreşti (coteţe), şi pomi fructiferi sau nefructiferi ce afectează drumul de servitute sunt sau nu pe terenul proprietatea pârâtului Mandea Teodor şi Slabu Veruţa. Să se stabilească dacă pentru investiţiile compuse din construcţii şi plantaţii de pomi existente pe traseul fostului drum de servitute invocat de reclamanţi , realizate de pârâţii Mandea Teodor sau Slabu Veruţa aceştia deţin autorizaţie de construcţie, - să stabilească dacă fostul drum al sondei mai poate fi folosit sau nu, iar în caz negativ care este motivul pentru care nu mai poate fi folosit - să stabilească calea de ieşire pentru terenul reclamanţilor la drumul public pe cel mai scurt traseu, - să stabilească traseul drumului de acces la terenurile proprietatea reclamanţilor pe o lăţime necesară accesului şi cu utilaje agricole pe unul dintre terenurile ocupate de pârâţi, având în vedere şi ipoteza în care unul dintre aceştia ocupă fără drept o suprafaţa de teren mai mare faţă de actele sale de proprietate. - identificare terenurilor reclamanţilor prin transpunerea în teren a actelor de proprietate ale acestora, - să se arate categoria de folosinţă a terenurilor, - raportat la copia extras a hărţii cadastrale aflată la fila 125 a dosarului de fond, în care este evidenţiat drumul de sondă, înfiinţat în 1968, să se arate dacă reclamanţii au acces la acest drum, respectiv dacă acest drum traversează proprietăţile reclamanţilor, - [¤] faţa de aspectul că porţiunea dinspre drumul comunal a acestui drum de acces a fost obturată de proprietăţile Tirică şi Puiu Filofteia, actualmente Mandea Teodor, prin cumpărare, aspect evidenţiat prin prima expertiză să se arate care este varianta constructivă de amenajare a acestei porţiuni de drum de acces, atât sub aspectul tehnic cât şi sub aspectul contravalorii lucrărilor de amenajare a acestei porţiuni de drum de acces, - să se transpună în teren actele de proprietate ale pârâţilor inclusiv cele emise în baza legii fondului funciar, cu întocmirea unei schiţe de amplasament şi dimensiuni, - prin raportare la harta cadastrală a zonei (edificată în 1968), să se arate dacă terenul pârâţilor era afectat de drum, - faţă de pretenţiile reclamanţilor de a se identifica pe proprietatea pârâţilor o cale de acces, expertul să o evidenţieze în schiţă, să arate care sunt investiţiile existente pe traseul acestei servituţi, - ţinând cont de caracteristicile terenului pe care se solicită înfiinţarea servituţii pe proprietatea pârâţilor , de investiţiile realizate pe acest teren, să se arate care ar fi condiţiile tehnice şi costurile necesare înfiinţării unei astfel de servituţi şi care ar fi pagubele înregistrate de fondul ce ar urma să fie aservit, analiza care să fie efectuată prin comparaţie cu cea de la punctul [¤] din prezentele obiective, - la efectuarea lucrării expertul să ţină seama şi de actele ce-i vor fi puse la dispoziţie de pârâta S**** E****, privitoare la studiul geodezic al terenului, efectuat în vederea obţinerii unei autorizaţii de construirea a unui imobil pe teren imediat alăturat celui pe care se solicită înfiinţarea servituţii, - să se arate care ar fi consecinţele efectuării unor lucrări de amenajare a unui drum de acces pe traseul solicitat de reclamanţi asupra gospodăriilor pârâţilor , ţinând cont de caracteristicile geodezice ale terenului din zonă, respectiv teren supus riscului alunecării, - în afara variantei solicitate de reclamanţi şi cea indicată de pârâte pe fostul drum de sondă să se identifice şi alte posibile căi de acces de la terenul reclamanţilor la calea publică, ţinând cont de categoria de folosinţă a terenului reclamanţilor.Se va numi expert . Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.11.2008.
Încuviinţează pentru reclamanta L*** I***** proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâţilor şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori. Citează martorii propuşi de reclamanta L*** I*****. Citează pârâţii cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Pune în vedere apărătorului reclamantei să formuleze interogatoriiile pentru pârâţi şi să le prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării. Încuviinţează pentru pârâţii S**** E**** şi Slabu Veruţa proba cu înscrisuri. Ia act de opoziţia apărătorului pârâţilor Pârâţii S**** E**** şi Slabu Veruţa cât priveşte încuviinţarea probei testimoniale solicitată de reclamanta L*** I***** şi intervenientul forţat Tirică Nicolae. Încuviinţează pentru intervenientul forţat Tirică Nicolae proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâţilor şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor. Emite adresă către intervenietul forţat Tirică Nicolae cu menţiunea de a prezenta martorul încuviinţat necitat la următorul termen de judecată în vederea audierii sub sancţiunea decăderii din probă, precum şi cu menţiunea de a formula interogatoriile pentru pârâţi şi de a le prezenta la următorul termen de judecată în vederea administrării. Ia act că reclamantul P******** F* G******* nu solicită probe în apărare. Amână pronunţarea asupra încuviinţării probei cu expertiză solicitată de reclamanta L*** I***** şi de către pârâtele S**** E**** şi Slabu Veruţa la 07.11.2008. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 28.11.2008. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Octombrie 2008
Admite cererea formulată de apărătorul pârâţilor Slabu Veruta şi S**** E****, prin care solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată întrucât la termenul de azi se află în imposibilitate prezentare, fiind angajată într-o altă cauză la Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, faţă de şi de poziţia exprimată de apărătorul reclamantei, fiind dovedită. Reia procedura de citare cu reclamantul P******** F* G*******. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 31.10.2008, pentru când se vor cita părţile acre nu au termen încunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2008
Încuviinţează în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de numitul Tirică Nicolae. Conceptează şi citează în cauză în calitate de intervenient pe numitul Tirică Nicolae. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 03.10.2008, pentru când se vor cita părţile acre nu au termen încunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2008
Amâna judecata cauzei la data de 05.09.2008, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă, pârâtul Mandea Teodor cu menţiunea de a preciza care este numele său corect ( Teodor sau Toader) având în vedere discordanţele ce rezultă, sub acest aspect din actele dosarului şi din întâmpinare, urmând a depune la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2008
Amâna judecata cauzei la data de 20.06.2008, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă, pârâtul Mandea Teodor cu menţiunea de a preciza care este numele său corect ( Teodor sau Toader) având în vedere discordanţele ce rezultă, sub acest aspect din actele dosarului şi din întâmpinare, urmând a depune la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2008
Amâna judecata cauzei la data de 23.05.2008, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă, pârâtul Mandea Teodor cu menţiunea de a preciza care este numele său corect ( Teodor sau Toader) având în vedere discordanţele ce rezultă, sub acest aspect din actele dosarului şi din întâmpinare, urmând a depune la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Aprilie 2008
Admite cererea formulată de apărătorul pârâţilor Slabu Veruta şi S**** E**** cerere prin care solicită instanţei amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată fiind în imposibilitate prezentare la termenul de azi, întrucât este angajată într-o altă cauză la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Amâna judecata cauzei la data de 18.04.2008, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă, pârâtul Mandea Teodor cu menţiunea de a preciza care este numele său corect ( Teodor sau Toader) având în vedere discordanţele ce rezultă, sub acest aspect din actele dosarului şi din întâmpinare, urmând a depune la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Martie 2008
Amâna judecata cauzei la data de 21.03.2008, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă, pârâtul Mandea Teodor cu menţiunea de a preciza care este numele său corect ( Teodor sau Toader) având în vedere discordanţele ce rezultă, sub acest aspect din actele dosarului şi din întâmpinare, urmând a depune la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2008
Amâna judecata cauzei la data de 22.02.2008, pentru când se va cita pârâtul Mandea Teodor, precum şi celelalte părţi care nu au termen în cunoştinţă Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Ianuarie 2008
Amâna judecata cauzei la data de 25.01.2008, pentru când se va cita pârâtul Mandea Teodor cu un exemplar de pe cererea de intervenţie accesorie, precum şi celelalte părţi care nu au termen în cunoştinţă Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Decembrie 2007
Amână judecarea cauzei la 21.12.2007. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2007
Amână judecarea cauzei la 23.11.2007. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă Cu drept de apel odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Octombrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Înaintează cauza spre soluţionare la completul C19, vineri, sala 1, ora 10:00 ( Judecător Livia Popescu), cu termen de judecată la data de 26.10.2007, conform rezoluţiei magistratului în cauză. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2007
Admite cererea de abţinere. Irevocabilă.
Respinge acţiunea formulată de către reclamanţii L*** I*****, domiciliată în com Mărăcineni, bl. 2, sc.D, et.2, ap. 6, jud Argeş, P******** V*****, domiciliat în com Miceşti, jud Argeş, P******** I***, domiciliat în com Miceşti, jud Argeş, Bălăşescu Valerica, domiciliată în com Miceşti, satul Ciumeşti, jud Argeş, Parciulea Gheorghe, domiciliat în com Miceşti, jud Argeş, Parciulea F Gheoghe şi Parciulea F Ion, domiciliaţi în com Miceşti, jud Argeş, Căprescu Domnica, domiciliată în com Miceşti, sat Purcăreni, jud Argeş în contradictoriu cu pârâţii Slabu Veruţa, domiciliată în com Miceşti, jud Argeş, S**** E****, domiciliată în com Miceşti, jud Argeş şi Mandea Teodor, domiciliat în com Miceşti, jud Argeş, ca neîntemeiată. Obligă reclamanţii, în solidar, să plătească pârâţilor suma de 410 RON, cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Octombrie 2006.
Amână pronunţarea până la data de 26.10.2006. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu cercetarea la faţa locului şi fixează termen în acest sens la data de 16.10.2006, orele 8 30 . Amână judecarea cauzei la data de 19.10.2006, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru reclamanţi proba testimonială cu un martor, respectiv Stancu I Aurelian, domiciliat în comuna Miceşti, sat Miceşti, judeţul Argeş, sens în care dispune citarea acestuia la adresa indicată. Încuviinţează pentru pârâţi proba testimonială cu un martor. Reţine obligaţia pârâţilor de a indica cu listă în termen de cinci zile, numele şi adresa martorului, în vederea citării. Prorogă administrarea probei cu cercetarea la faţa locului, solicitată de către reclamanţi, după administrarea probei testimoniale cu martori. Amână judecarea cauzei la data de 21.09.2006, pentru când se citează martorul reclamanţilor, părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Iunie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor suplimentarea probei testimoniale şi a se emite adresă către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în vederea comunicării, în extras a hărţii cadastrale actuale a comunei Miceşti. Fixează termen de judecată la data de 29.06.2006. Se citează părţile. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iunie 2006
Amână pronunţarea la 01.06.2006. Cu drept de apel odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână pronunţarea în cauză la data de 25.05.2006. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul pârâţilor, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de rapoartelor de expertiză, precum şi de actele dosarului. Amână judecarea cauzei la data de 18.05.2006, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de reclamanţi, prin apărător, prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsa completării la raportul de expertiză. Reia adresa către expertul desemnat în cauză, în vederea completării raportului de expertiză, având în vedere obiecţiunile formulate de către părţi şi admise de instanţă. Îndreaptă eroarea materială strecurată în concepta încheierilor de şedinţă din 02.03.2006 şi 09.03.2006 , în sensul că se va concepta S**** E**** în calitate de pârât şi nu se mai trece în această calitate Slabu Ion (decedat) . Îndreaptă eroarea materială strecurată în concepta încheierii din data de 09.03.2006, în sensul că toţi pârâţii au termen în cunoştinţă, motiv pentru care nu se mai citează. Amână judecarea cauzei la data de 04.05.2006, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Aprilie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de reclamanţi, prin apărători, prin care solicită admiterea unui expert consilier în persoana domnului Constantinescu Avram. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător să achite diferenţa de onorariu al expertului desemnat în cauză în cuantum de 1.250.000 lei ROL ( 125 lei RON ). Emite adresă către expertul desemnat în cauză în vederea completării raportului de expertiză, având în vedere obiecţiunile formulate de către părţi şi admise de instanţă, cu menţiunea că s-a încuviinţat pentru reclamanţi un expert consilier în persoana d-lui expert Constantinescu Avram. Amână judecarea cauzei la data de 06.04.2006, pentru când se citează pârâţii, reclamanţii având termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2006
Admite obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de reclamanţi şi pârâţi, dispunând completarea acestuia în sensul că: - se vor indica pe schiţă dimensiunile servituţii de trecere evidenţiată în anexa la raportul de expertiză aflată la fila 80 a dosarului cu culoare maro; - va stabili expertul distanţele de la această cale de acces şi până la limita exterioară a celor două terenuri aparţinând pârâţilor; - se va preciza dacă drumul marcat cu culoarea maro pe schiţa de amplasament de la fila 80 a cauzei îndeplineşte cerinţele art. 617-618 C.ciiv., iar în caz contrar va stabili o altă variantă de trecere; - se va determina şi transpune în schiţă, în mod separat suprafeţele de teren indicate în cele două titluri de proprietate ale pârâţilor pentru punctul în litigiu, trasând totodată şi hotarul despărţitor dintre proprietăţile pârâţilor Slabu şi Mandea; - expertul va poziţiona pe schiţă construcţiile pârâţilor indicând distanţa faţă de eventualul drum pe care îl va propune; - se va măsura şi se va stabili asupra distanţei, pe drumul de exploatare ( individualizat cu culoare verde pe schiţă ) de la drumul comunal, la terenurile pretins înfundate ale reclamanţilor; - expertul va verifica şi se va referi asupra existenţei drumului de exploatare în planul cadastral al comunei Miceşti. Se va emite adresă către expertul cauzei în acest sens. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei.
Amână pronunţarea pe obiecţiuni la data de 02.03.2006. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de reclamanţi, prin apărător, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză. Prorogă discutarea admisibilităţii probei testimoniale cu doi martori, solicitată de pârâtul Mandea Teodor, după discutarea raportului de expertiză. Emite adresă către expertul cauzei în sensul celor mai sus reţinute. Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2006, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adresă către expert în vederea efectuării raportului de expertiză dispus în cauză. Pune în vedere pârâtei Slabu Veruta, soţia defunctului pârât, să depună la dosarul cauzei certificatul de deces al acestuia. Se reia procedura de citare cu martorul Nica Nicolae. Introduce în cauză şi ia act că s-a prezentat moştenitoarea legală a defunctului pârât Slabu Ion, respectiv S**** E**** sens în care nu se va mai cita, aceasta luând termenul în cunoştinţă. Amână judecata cauzei la 19 01.2006 Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2005
DISPUNE Încuviinţează cererea expertului. Se revine cu adresă către acesta. Pune în vedere pârâţilor să formuleze interogatoriile pt reclamantă, care se citează cu această menţiune. Amână judecarea cauzei la data de 08. XII. 2005.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantii L*** I*****, P******** V*****, P******** I***, Balasescu Valerica, Parciulea Gheorghe, Parciulea Gheorghe, Parciulea Ion, Caprescu Domnica şi pe pârâtii Slabu Ion, Slabu Veruta, Mandea Teodor, având ca obiect servitute (art. 576 c. civ.)La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamanta L*** I***** personal şi asitată de av. Diaconescu Marian, acesta răspunzând şi pentru ceilalti reclamanţi lipsă, pârâta Slabu Veruţa personal, lipsă fiind celelalte părţi.Procedura legal îndeplinită.S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:Instanţa în baza rolului activ aduce la cunoştinţa pârâtei prezente că fiind primul termen de judecată, poate să solicite amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător şi penntru a formula întâmpinare în care să indice probele în apărare.Pârâta prezentă arată că nu doreşte să uzeze de acest drept.Apărătorul reclamanţilor solicită probele cu înscrisuri, interogatoriu, martorii Stoica Aurel şi Stana Ion domiciliaţi în comuna Miceşti, sat Păulesca, jud. Argeş şi expertiză topografică.Pârâta prezentă solicită proba cu înscrisuri, martorii Căprescu Costel şi Nica Nicolae, domiciliaţi în comuna Miceşti, sat Miceşti, jud. Argeş, interogatoriu şi arată că nu se opune probei cu expertiză topografică solicitată de către reclamanţi.INSTANŢAConstatând utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei probele solicitate de către părţi, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi expertiză topografică cu următoarele obiective: - identificarea proprietăţilor părţilor şi transpunerea în schiţă de plan cu vecinătăţi; - să se stabilească dacă proprietatea reclamanţilor este loc înfundat, iar dacă este, să se stabilească o cale de trecere la drumul public; - să se stabilească dacă în funcţie de actele de la dosar se impune să identifice vechiul drum de acces pe schiţă, pentru reclamanţi şi probele cu înscrisuri, interogatoriu şi martori pentru pârâţi, urmează a le admite aşa cum au fost solciitate.PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN NUMELE LEGII DISPUNEAdmite probele solicitate de către părţi, expertiza cu obiectivele arătate mai sus.Se desemnează expert topograf prin tragere la sorţi în persoana d-lui. Boncai Vasile.Se stabileşte onorariu provizoriu în sumă de 4.000.000 lei în sarcina reclamanţilor, cu plata în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă.Pune în vedere părţilor care au termen în cunoştinţă să se prezinte la următorul termen de judecată necitate în vederea administrării interogatoriului.Se citează părţile fără termen în cunoştinţă cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Se citează martorii.Amână cauza la data de 27.10.2005.Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2005