A****** A*****
Recurent Intervenient în nume propriuS** G***** T**** S*****
Recurent PârâtS** D****** S***
Intimat PârâtB** H******** - S******** D****
Intimat PârâtS**** R******
Intimat Chemat în garanţieDecloină competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.04.2009 la Tribunalul Comercial Argeş.
Scoate cauza de pe rol şi înaintează dosarul la Curtea de Apel în vederea soluţionării recursului declarat de A****** A*****. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 aprilie 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 52 alin. 1,2,3 C.pr.civ., ca inadmisibilă. Respinge cererea de suspendare a cauzei în vederea înaintării dosarului Curţii de Apel pentru soluţionarea excepţiilor de nelegalitate a procesului-verbal de control nr. 3023/31.08.2000, a Ordinului nr. 1261/2000 şi a Ordinului circular nr. 1/1998 emise de Ministerul Finanţelor. Respinge excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Comercial Argeş. Respinge excepţia prematurităţii acţiunii. Respinge excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantei şi lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei invocate de SC DECEBAL SA şi lipsei capacităţii de exerciţiu invocată de SC GETICA TRANS SRL faţă de reclamantă. Respinge excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată. Respinge excepţia prematurităţii cererii. Respinge cererea de intervenţie în nume propriu formulată de domnul A****** A*****, ca inadmisibilă. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de domnul A****** A***** împotriva AVAS şi Ministerul Finanţelor Publica, ca inadmisibilă. În baza art. 7205 C.pr.civ. respinge cererile de constatare nulitate absolută a operaţiunilor bancare din contul SC DECEBAL SA, de constatare nulitate absolută a contractului de garanţie imobiliară formulate de către pârâta SC DECEBAL SA şi precizate ca fiind cereri reconvenţionale şi cererea reconvenţională formulată în contradictoriu cu AVAS şi Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibile. Respinge excepţia anulării ca netimbrată a cererii de chemare în garanţie a doamnei Sicoe Raveca. Disjunge cererea de chemare în garanţie a doamnei Sicoe Raveca şi dispune formarea unui nou dosar, nr. 456/1259/2007, cu termen la 16.04.2007, în care se vor cita părţile. În baza art. 137 alin. 2 C.pr.civ. uneşte cu fondul excepţiile de inadmisibilitate invocate de către pârâte, excepţiile lipsei de calitate (procesuală activă) şi lipsei de interes invocate de pârâta SC DECEBAL SA şi excepţiile privind nulitatea procesului-verbal de control şi neinvocarea propriei culpe. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la 16.04.2007 pentru când se vor cita părţile. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 martie 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână pronunţarea în cauză la data de 20.03.2007. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 martie 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 40 alun. 4, teza a 2-a C.pr.civ. invocată de pârâta SC GETICA TRANS SRL. În baza art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 suspendă judecata cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2006 la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art. 85 C.pr.civ. şi art. 86 C.pr.civ. se citează părţile cu copii de pe cererea prin care se invocă de către pârâta S.C GETICA TRANS S.R.L excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4, teza a II-a C.pr.civ., cu menţiunea pentru fiecare parte de a-şi exprima punctul de vedere asupra acestei excepţii, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi cu copii de pe întâmpinările depuse la dosar de către reclamantă. Amână judecarea cauzei la data de 02.10.2006. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Septembrie 2006 la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art. 107 C.pr.civ. şi 156 C.pr.civ. amână judecata cauzei. Admite cererea de imposibilitate prezentare formulată de către reprezentantul pârâtei SC DECEBAL SA. În baza art. 85 C.pr.civ. se citează părţile lipsă. Amână judecarea cauzei la data de 04.09.2006. Cu drept de ape odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iunie 2006 la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art. 107 C.pr.civ. amână judecata cauzei. În baza art. 1081 pct.2 lit.g C.pr.civ. se amendează factorul poştal Dogaru cu suma de 500.000 lei. În baza art. 86 C.pr.civ. se citează reclamanta prin agentul procedural al Tribunalului Hunedoara. În baza art. 85 C.pr.civ. se citează părţile lipsă. Pune în vedere chematei în garanţie, prin citaţie, să depună la dosar întâmpinarea în atâtea exemplare câte părţi sunt în vederea comunicării acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 26.06.2006. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2006 la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art. 107 Cod procedură civilă amână judecata cauzei. În baza art. 85 Cod procedură civilă se citează reclamanta, pârâtele S.C GETICA TRANS S.R.L, BCR HUNEDOARA - SUCURSALA DEVA şi chemata în garanţie SICOE RAVECA, cu atenţionarea factorului poştal de a menţiona numele persoanei care semnează de primire, conform art. 100 Cod procedură civilă, sub sancţiunea aplicării amenzii prevăzută de art. 1081 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 12.06.2006. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2006 la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art. 29 pct. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată suspendă judecata cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7208 Cod procedură civilă. Se va înainta dosarul Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2005 la Tribunalul Comercial Argeş.
În temeiul art. 156 Cod procedură civilă admite cererile formulate de către SC GETICA TRANS SRL, SC DECEBAL SA şi Almăşan Adrian. În baza art. 161 Cod procedură civilă pune în vedere reprezentantei pârâtei SC GETICA TRANS SRL să depună la dosar dovada calităţii de reprezentant al acestei societăţi. Acordă un nou termen de judecată pentru imposibilitate prezentare la instanţă şi pentru a da posibilitatea pârâtei SC GETICA TRANS SRL să-şi angajeze apărător. Amână judecarea cauzei la data de 08.12.2005. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2005 la Tribunalul Comercial Argeş.
Proroga discutarea cererilor formulate la termenul anterior de judecată de către pârâta prezentă, de introducere în cauză a altor persoane şi a excepţiei tardivităţii depunerii întâmpinării de către reclamantă acestora la termenul de judecată când procedura de citare cu părţile va fi legal îndeplinită. Se reia procedura de citare cu părţile conform art. 85 Cod procedură civilă. Se revine cu adresă către reclamantă, în sensul de a depune la dosar certificat emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din care să rezulte soluţia pronunţată în dosarul nr. 2058/2003 şi dacă a fost redactată decizia nr. 2433/ 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Amână judecarea cauzei la data de 03.11.2005. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Octombrie 2005 la Tribunalul Comercial Argeş.
În temeiul art. 107 c. pr. civ. acordă un nou termen de judecată. În baza art. 85 c.pr.civ. se citează părţile lipsă cu copii de pe actele depuse de către reprezentantul pârâtei şi de către A****** A*****, precum şi pârâta Banca Comercială Română Hunedoara Sucursala Deva, cu sediul în Deva, str. I.C.Brătianu şi chemata în garanţie SICOE RAVECA, domiciliată în Deva, str. D. Zamfirescu, bl. D2, sc. C, ap. 34, judeţul Hunedoara, introduse în cauză prin încheierea de şedinţă din data de 26.05.2005 a Tribunalului Deva. Se emite adresă către reclamantă pentru a depune la dosar certificat din care să rezulte soluţia pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2058/2003 având ca obiect recurs împotriva sentinţei civile nr. 32/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia până la soluţionarea căruia s-a suspendat judecata în prezenta cauză prin încheierea din data de 05.02.2004 aflată la fila 209 . Se prorogă discutarea cererilor de introducere în cauză a altor persoane şi a excepţiilor invocate la termenul la care procedura de citare va fi legal îndeplinită. Amână judecarea cauzei la data de 06.10.2005. Cu drept de apel cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2005 la Tribunalul Comercial Argeş.