Dosar 6736/40/2005 din 03.11.2005

* Faliment


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6736/40/2005
Data dosar:
03.11.2005
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Falimente
Obiect:
* Faliment
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2005 la ora 22:00

    Complet: CL falimente
  • Soluţionare

    ÎNCHEIEREA nr. 431 - la dosarul a fost depus în vederea conexării la dosarul nr. 85/F/2005 al Tribunalului Botoşani – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, deoarece are acelaşi obiect şi priveşte aceiaşi debitoare. Reprezentantul debitoarei solicită să fie conexate cele două dosare şi depune contestaţie. Solicită acordarea unui termen pentru a efectua plăţi în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului cu S* M*** R** I***** S** I***. Instanţa înmânează reprezentantului creditoarei S* M*** R** I***** S** I*** un exemplar de contestaţia debitoarei. Reprezentantul creditoarei S* M*** R** I***** S** I*** nu se opune conexării celor două dosare şi nici termenului solicitat de către debitoare, dar precizează că a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a conflictului dar fără rezultat. Consilierul juridic Frunză Marin, declară că debitoarea a efectuat plăţi prin efecte către creditorii chirografari şi se angajează să facă plăţi până la termenul următor când va face şi dovada acestora. JUDECĂTORUL SINDIC, Analizând cererea debitoarei, formulată prin apărător, va acorda termenul solicitat pentru a efectua plăţi în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului şi pentru a face dovada acestora. Având în vedere că pe rolul Tribunalului Botoşani există înregistrat dosarul nr. 85/F/2005, având acelaşi obiect şi privind pe aceeaşi debitoare, respectiv cererea de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva aceleiaşi debitoarei, S* P********* S* D******, şi prevederile art. 36 aliniatele 2 şi 3 din Legea 64/1995 republicată, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D I S P U N E: În temeiul art. 164 Cod procedură civilă, art. 36 aliniatele 2 şi 3 din Legea 64/1995 republicată, dispune conexarea la dosarul 85/F/2005 al Tribunalului Botoşani – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ-judecător sindic.

Flux dosar


Actualizare GRPD