A*********** S*****
Apelant PârâtS* P******** P*** S**
Intimat ReclamantAnulează ca netimbrat apelul declarat de pârâtul A*********** S***** domiciliat în Ştefăneşti, sat Valea Mare împotriva sentinţei civile nr. 2383/08.06.2005 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosar nr. 1219/2005, intimată fiind reclamanta S* P******** P*** S**. cu sediul în Piteşti, str. Negru Vodă, bl.A2, sc.A, ap.31, jud.Argeş. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.11.2005, la Tribunalul Argeş, secţia civilă
DISPUNE Se trece cauza pe lista de apeluri. Se citează apelantul-pârât Alexandrescu Săndel, cu menţiunea ca, până la următorul termen de judecată să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 91.000 lei ROL şi timbru judiciar în valoare de 1.500 lei ROL. Amână judecarea cauzei la 07.11.2005. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Octombrie 2005, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.