D****** I* M****
Apelant ReclamantD****** I* I**
Intimat PârâtD****** I* G*******
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamantul Diaconu I.Mihai, domiciliat în comuna Tigveni, sat.Bîrseştii de Jos, judeţul Argeş, împotriva sentinţei civile nr.975 din data de 27.09.2004, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr.1090/2004, intimaţi fiind pârâţii Diaconu I.Ion şi Diaconu I.Gheorghe, domiciliaţi în comuna Tigveni, sat.Bîrseştii de Jos, judeţul Argeş. Desfiinţează sentinţa si trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond. Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţă publică azi 17.11.2005.
Scoate cauza, privind acţiunea civilă formulată de reclamantul Diaconu I.Mihai, domiciliat în comuna Tigveni, sat.Bîrseştii de Jos, judeţul Argeş, împotriva pârâţilor Diaconu I.Ion şi Diaconu I.Gheorghe, domiciliaţi în comuna Tigveni, sat.Bîrseştii de Jos, judeţul Argeş, de pe rol şi o înaintează Curţii de Apel Piteşti pentru soluţionarea recursului. Pronunţată în şedinţa publică, azi 19 Mai 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 19 mai 2005, termen de control, pentru ca pârâţii să facă dovada atacării cu recurs a deciziei civile nr.389 din 07.04.2005. Se citează reclamantul Diaconu I.Mihai. Pârâţii Diaconu I.Ion şi Diaconu I.Gheorghe, au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 05 Mai 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Admite apelul declarat de reclamantul Diaconu I.Mihai, domiciliat în comuna Tigveni, sat.Bîrseştii de Jos, judeţul Argeş, împotriva sentinţei civile nr.975 din data de 27.09.2004, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr.1090/2004, intimaţi fiind pârâţii Diaconu I.Ion şi Diaconu I.Gheorghe, domiciliaţi în comuna Tigveni, sat.Bîrseştii de Jos, judeţul Argeş. Anulează sentinţa şi fixează termen pentru judecata în fond la data de 05.05.2005, cu citarea părţilor. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.04.2005 la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
Amînă pronunţarea în cauză la data de 07 aprilie 2005. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 31 martie 2005, pentru lipsă de procedură cu intimatul- pârât Diaconu I.Gheorghe, pentru care nu s-a restituit dovada de citare şi pentru a da posibilitatea intimatului Diaconu I.Ion să-şi pregătească apărarea. Se va cita intimatul- pârât Diaconu I.Gheorghe. Apelantul-reclamant Diaconu I.Mihai şi intimatul-pârât Diaconu I.Ion au termen în cunoştinţă. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi 03 Martie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.