S********* S****** A**** P***** L******* C***** V*******
ReclamantC****** M****** I********* D*********** M****** D****** A****
PârâtAdmite contestaţia formulată de SINDICATUL SANITAS ARGEŞ, cu sediul în Piteşti, B-dul Republicii, nr. 41, judeţul Argeş, în numele şi pentru membrul de sindicat LUNGEANU CARMEN VERONICA, domiciliată în comuna Rucăr, judeţul Argeş, împotriva deciziei nr. 83 din 02.09.2005 , emisă de intimatul Cabinatul Medical Individual Dr. Şendroiu Mihaela Danilela Alina. Anulează decizia nr. 83 din 02.09.2005 emisă de Cabinet Medical Individual Dr. Şendroiu Mihaela Daniela Alina. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul de asistent medical deţinut anterior emiterii deciziei. Obligă pe intimată să plătească contestatoarei drepturile salariale ce i se cuvin de la 02.09.2005 şi până la reintegrarea efectivă, în cuantum indexat, majorat şi reactualizat. Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 martie 2006, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă - complet specilizat de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 23 martie 2006
In temeiul dispoz. art. 281 cod pr. civilă, îndreaptă eroarea materială strecurată în considerentele şi dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 24 ianuarie 2006, în sensul că greşit s-a consemnat „ încuvinţează apărătoarei pârâtului proba cu interogatoriu”, această probă fiind încuviinţată numai contestatoarei. Admite cererea formulată de apărătoarea intimatei de amânare a cauzei pentru a răspunde la interogatoriu. Pune în vedere apărătoarei intimatei să depună la dosar răspunsurile la interogatoriu cu 5 zile înainte de termenul de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 21 martie 2006. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 februarie 2006, la Tribunalul Argeş,
Incuviinţează reclamantei proba cu înscrisuri în temeiul dispoz. art. 172 cod pr. civilă. Incuviinţează apărătoarei pârâtului proba cu acte şi proba cu interogatoriu. In vederea administrării probatoriului, amână judecarea cauzei la data de 21 februarie 2006. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 ianuarie 2006, la Tribunalul Argeş,
Incuviinţează cererea formulată de apărătoarea intimatei. Amână judecarea cauzei la data de 24 ianuarie 2006. Pune în vedere apărătoarei intimatei să depună la dosar contractul individual de muncă al contestatoarei şi al asistentei medicale care a rămas în unitate după plecarea contestatoarei, precum şi statul de funcţii. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 decembrie 2005, la Tribunalul Argeş, Secţia
Incuviinţează cererea formulată de reprezentantul Sindicatului Sanitas Argeş. Pune în vedere c.j. Janţă să concretizeze acţiunea, având în vedere inadvertenţa intervenită în fraza de pe prima pagină, care nu are continuitate gramaticală. Se conceptează în calitate de reclamantă, Lungeanu Carmen Veronica. Amână judecarea cauzei la data de 20 decembrie 2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 noiembrie 2005, la Tribunalul Argeş,