C**** A* N******
InculpatCondamnă pe inculpatul Cârjă Nicolae, fiul lui Alexandru si Filofteea, născut la 01.02.1965, in comuna Zărneşti, Judeţul Argeş, domiciliat in Oraşul Mioveni, str. Logofăt Stanciu Mihoveanu, Bl.A8, Sc. B , Ap.3, Judeţul Argeş, CNP *********3092, cetăţean român, studii – 10 clase, căsătorit, fără antecedente penale, -la pedeapsa de 9 ( nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice in condiţiile suspendării dreptului de a conduce, prevăzută de art.78 alin.2 din OUG 195/2002. -la pedeapsa de 1( unu) an si 3 ( trei ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unu autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului, prevăzută de art.79 alin.1 din OUG 195/2002. In baza art.33 litera b -34 litera b Cp constată că infracţiunile sunt concurente, contopeşte cele două pedepse şi dispune ca inculpatul s-o execute pe cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1( unu) an si 3 ( trei ) luni închisoare. In baza art.81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei si fixează termenul de încercare de 3 ani si 3 luni conform dispoziţiilor art.82 Cp. Pune in vedere inculpatului dispoziţiile art.83 Cp. In baza art.191 Cpp obligă pe inculpat să achite suma de 250 lei noi ( RON) cheltuieli judiciare către stat. Cu apel in 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2005
Renunta la administrarea probei testimoniale propusa de catre Parchet. Incuviinteaza proba in circumstantiere cu inscrisuri si cu martorul Voichita Chirila si pune in vedere inculpatului sa prezinte martorul necitat la instanta. Amana judecarea cauzei la data de 24.11.2005. Cu apel odata cu fondul.
Admite cererea formulata de catre inculpat si acorda un nou termen de judecata pentru a oferi acestuia posibilitatea de a-si angaja un aparator care sa-i acorde asistenta juridica. Amână judecarea cauzei la data de 27.10.2005. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2005