Dosar 7088/40/2005 din 18.11.2005

* 3f Infracţiuni prevăzute în legi speciale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7088/40/2005
Data dosar:
18.11.2005
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia penală
Obiect:
* 3f Infracţiuni prevăzute în legi speciale
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.01.2006 la ora 8:30

    Complet: GC+DR
  • Soluţionare

    Admite apelul declarat de către inculpatul R***** G*******, fiul lui Gheorghe şi Aurelia, născut la data de 1 noiembrie 1970, în Dorohoi, jud. Botoşani, cu domiciliul în sat George Enescu, comuna George Enescu, jud. Botoşani, studii medii, fără antecedente penale, C.I. seria XT nr. 225345, C.N.P. *********3545, împotriva sentinţei penale nr. 474 din 5 octombrie 2005, pronunţată în dosarul Judecătoriei Dorohoi cu nr. 1468/2005, pe care o desfiinţează, în parte, în sensul că în temeiul art. 7 din Lg. 543/2002 constată graţiată condiţionat pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 476 din 20 noiembrie 2002 a Judecătoriei Dorohoi, inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa apelată. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2006.

  • Sedinta din data de 20.12.2005 la ora 8:30

    Complet: GC+DR
  • Sedinta din data de 24.11.2005 la ora 22:00

    Complet: GC+DR
  • Amânat

    Lipsă de procedură cu apelantul.

  • Sedinta din data de 18.11.2005 la ora 22:00

    Complet: GC+DR

Flux dosar


Actualizare GRPD