D****** M****
ContestatorA******** D* P********** S******
IntimatRespinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea D****** M**** domiciliată în Piteşti, Aleea Salciei, nr. 6, bl. 1C, sc. B, ap. 8, jud. Aergeş împotriva deciziei civile nr. 881/R/16.09.2005 pronunţată de Tribunalul Argeş, intimată fiind A******** D* P********** S****** cu sediul în Piteşti, cartier Trivale, bl. 1B, sc. A, ap. 16, jud. Argeş. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 decembrie 2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Amână judecarea cauzei la 11.12.2006. Se citează părţile, contestatoarea cu menţiunea de a-şi preciza cererea atât în fapt cât şi în drept, precum şi de a preciza dosarul în care s-a pronunţat decizia împotriva căreia a înţeles să formuleze contestaţie în anulare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.11.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Amână judecarea cauzei la 20.11.2006. Se citează părţile, contestatoarea cu menţiunea de depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 de lei şi 0,6 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării contestaţiei ca netimbrată. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
In baza art. 242 pct.2 c.pr.civilă, Dispune suspendarea cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Irevocabilă.. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.01.2006 la Tribunalul Argeş Secţia civilă
În baza art. 242 pct. 2 cod procedură civilă, suspendă judecata recursului până la a o nouă stăruinţă a părţilor. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.11.2005, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.