Dosar 745/109/2005 din 18.01.2005

Litigii privind răspunderea patrimonială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 745/109/2005
Data dosar:
18.01.2005
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
Litigii privind răspunderea patrimonială
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.05.2005 la ora 8:30

    Complet: C1-Miercuri-Sala2-CM
  • Soluţionare

    Respinge acţiunea formulată de reclamantul PÂRVU LIVIU NARCIS, domiciliat în Bucureşti, str Cobadin, nr 4, bl P24, sc 3, ap 85, sector 5, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, cu sediul în Bucureşti, str Izvor, nr 3-5, sector 5 şi DIRECŢIA INSTANŢELOR MILITARE, cu sediul în Bucureşti, bd Iuliu Maniu, nr 13, sector 6. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2005, la Tribunalul Argeş -S ecţia Civilă.

  • Sedinta din data de 25.05.2005 la ora 10:00

    Complet: C1 - Aman.pronuntari-CM
  • Amânat

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 30 mai 2005. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2005, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă

  • Sedinta din data de 18.05.2005 la ora 8:30

    Complet: C1-Miercuri-Sala2-CM
  • Amânat

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 25 mai 2005. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2005, la Tribunalul Argeş -Secţia Civilă.

  • Sedinta din data de 27.04.2005 la ora 8:30

    Complet: C1-Miercuri-Sala2-CM
  • Încheiere

    Pune în vedere reprezentantului pârâtului Ministerul Apărării Naţionale să depună la dosarul cauzei Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. MP 370/09.04.2004. Amână judecarea cauzei la data de 18 mai 2005. Se reiterează procedura de citare cu pârâta Direcţia Instanţelor Militare, potrivit art. 85 şi urm Cod pr civ. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2005, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă.

  • Sedinta din data de 30.03.2005 la ora 8:30

    Complet: C1-Miercuri-Sala2-CM
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 27 aprilie 2005 în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta Direcţia Instanţelor Militare. Se reiterează procedura de citare cu pârâta Direcţia Instanţelor Militare la adresa indicată de apărătorul reclamantului, respectiv Bucureşti, Bulevardul Iuliu Maniu, nr 13, sector 6, potrivit art. 85 şi urm. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.

  • Sedinta din data de 09.03.2005 la ora 8:30

    Complet: C1-Miercuri-Sala2-CM
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 30 martie 2005 în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâţii. Se reiterează procedura de citare cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare, potrivit art. 85 şi urm Cod pr civ. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.

  • Sedinta din data de 23.02.2005 la ora 8:30

    Complet: C1-Miercuri-Sala2-CM
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 09 martie 2005 în vederea îndeplinirii procedurii de citare a pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare. Se reiterează procedura de citare cu pârâţii, potrivit art. 85 şi urm Cod pr civ. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.

Flux dosar


Actualizare GRPD