Dosar 7835/109/2005 din 04.11.2005

Litigii privind răspunderea patrimonială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7835/109/2005
Data dosar:
04.11.2005
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
Litigii privind răspunderea patrimonială
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.03.2006 la ora 8:30

    Complet: C1-Miercuri-Sala2-CM
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamantii Creţu Cristian, Ciobanu Costina, Miroiu Marius reprezentaţi de SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR ARGEŞEAN „MUNTENIA” cu sediul în Piteşti, str.Eroilor, nr. 4-6, jud.Argeş în contradictoriu cu pârâtele ŞCOALA CONŢEŞTI, jud.Argeş, COMUNA DAVIDEŞTI – PRIN PRIMAR. Admite în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de O****** R**** domiciliată în com. Davideşti, jud.Argeş Obligă pe pârâti să plătească reclamantilor şi intervenientei începând cu data de 02.11.2002 pentru reclamanti, respectiv din data de 16.01.2003 pentru intervenientă până la data pronunţării prezentei hotărâri, diferenţele de drepturi salariale rezultând din calcularea drepturilor salariale conform dispozitivului sentinţei civile nr. 1535/23.06.2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1094/2004, diferenţe ce se vor actualiza în funcţie de indicele de inflaţie. Respinge capătul de cerere având ca obiect includerea în salariul de bază a sporului pentru titlul ştiinţific. Obligă pe pârâti la plata către reclamanti şi intervenientă a cheltuielilor de judecată de 100 RON. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 08.03.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, completul specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări socială.

  • Sedinta din data de 15.02.2006 la ora 8:30

    Complet: C1-Miercuri-Sala2-CM
  • Încheiere

    Se citează pârâtele şi intervenienta O****** R****. Se revine cu adresă către intervenientă pentru a se prezenta în şedinţă publică în vederea semnării cererii de intervenţie depusă la dosar. Amână judecarea cauzei la data de 08 martie 2006. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2006 la Tribunalul Argeş-secţia civilă, completul specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 18.01.2006 la ora 8:30

    Complet: C1-Miercuri-Sala2-CM
  • Încheiere

    Acordă un nou termen de judecată pentru a fi comunicată cererea de intervenţie reclamantilor prin sindicat şi pârâtilor ŞCOALA CONŢEŞTI, COMUNA DAVIDEŞTI – PRIN PRIMAR care se citează cu copia acestei cereri. Se citează intervenienta O****** R****. Se emite adresă intrevenientei pentru a se prezenta în şedinţă publică în vederea semnării cererii de intervenţie depusă la dosar. Amână judecarea cauzei la data de 15 februarie 2006 Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 ianuarie 2006, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.

  • Sedinta din data de 14.12.2005 la ora 8:30

    Complet: C1-Miercuri-Sala2-CM
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 18 ianuarie 2006 în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta Comuna Davideşti – prin Primar. Se reia procedura de citare cu pârâtele, potrivit art. 85 şi urm Cod pr civ. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Decembrie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.

Flux dosar


Actualizare GRPD