C****** I*** C*********
PetentRespinge cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul C****** I*** C*********, fiul lui Ilie şi Aurelia, născut la data de 14.07.1982 în Drăgăşani, jud. Vâlcea, domiciliat în com. Prundeni, sat Călina, jud. Vâlcea , în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi. Obligă pe petent la 60 lei RON cheltuieli judiciare către stat din care 40 lei RON onorariu de avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2006 la Tribunalul Argeş – Secţia penală.
Admite cererea formulată de apărătorul petentului, prin care solicită efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei acestuia, respectiv în com. Prundeni, sat Călina, jud. Argeş. Se emite adresă către Primăria Prundeni, jud. Vâlcea, în sensul înaintării referatului întocmit cu ocazia efectuării unei anchete sociale la domiciliul familiei petentului C****** I*** C*********. Se citează petentul C****** I*** C********* la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 03 Ianuarie 2006. Cu drept de apel, o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2005 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.