Dosar 7943/280/2005 din 08.08.2005

rechizitoriu fără arestaţi


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7943/280/2005
Data dosar:
08.08.2005
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Judecatorie
Obiect:
rechizitoriu fără arestaţi
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.06.2006 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Joi - Sala 4 - Penal
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul Popa Octavian Mădălin, fiul lui Dumitru şi Gheorghiţa, născut la data de 17.04.1986 în Municipiul Piteşti, Judeţul Argeş, domiciliat în Oraşul Mioveni, Str. Ion Pillat, Bl. V2D, Sc. E, Ap. 14, Judeţul Argeş, CNP *********5280, cetăţean român, studii medii, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al. 2 şi 5 Cp. În baza art. 861 Cp dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi fixează termenul de încercare de 6 ani şi 5 luni potrivit dispoziţiilor art. 862 Cp. Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 literele b-d Cp iar în baza art. 863 al. 1 litera a Cp este obligat să se prezinte lunar la sediul Serviciului de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Argeş, la termenele fixate de consilierii de reintegrare. În baza art. 863 al. 3 litera e Cp impune inculpatului obligaţia ca, pe durata termenului de încercare, să nu conducă nici un fel de autovehicul. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cp. În baza art. 14 şi art. 346 Cpp admite în parte acţiunea civilă a părţilor civile Tălpoşel Constantin şi Tălpoşel Maria, domiciliaţi în Oraşul Mioveni, Str. Ion Pillat, Bl. H27, Ap. 1, Judeţul Argeş şi obligă pe inculpatul Popa Octavian Mădălin în solidar cu asigurătorul SC Omniasig SA, cu sediul în Bucureşti, Str. Aviatorilor, nr. 28, Sector 1, să le achite suma de 57.128,58 lei noi (RON) din care 12.128,58 lei noi (RON) reprezintă despăgubiri materiale iar 45.000 lei noi (RON) reprezintă despăgubiri morale. În baza art. 14 şi art. 346 Cpp admite în parte acţiunea civilă a părţilor civile Crudu Adrian şi Crudu Mariana Cătălina, domiciliaţi în Oraşul Mioveni, Str. Ion Pillat, Bl. V2E, Sc. A, Ap. 2, Judeţul Argeş şi obligă pe inculpatul Popa Octavian Mădălin în solidar cu asigurătorul SC Omniasig SA, să le achite suma de 68.877,2 lei noi (RON) din care 18.877,2 lei noi (RON) reprezintă despăgubiri materiale iar 50.000 lei noi (RON) reprezintă despăgubiri morale. Ia act că părţile civile C*** G******* şi Cone Mimi, domiciliaţi în Oraşul Mioveni, Str. Ion Pillat, Bl. N3, Sc. A, Ap. 11, Judeţul Argeş, nu au pretenţii materiale împotriva inculpatului. În baza art. 191 Cpp obligă pe inculpat să achite suma de 1.500 lei noi (RON) cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 193 Cpp obligă pe inculpat să achite suma de 400 lei noi (RON) părţilor civile Tălpoşel Constantin şi Tălpoşel Maria cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de proces. În baza art. 193 Cpp respinge cererea părţilor civile Crudu Adrian şi Crudu Mariana Cătălina de acordare a cheltuielilor judiciare ocazionate de proces. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă la dezbateri. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iunie 2006

  • Sedinta din data de 25.05.2006 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Joi - Sala 4 - Penal
  • Amânat

    Amana pronuntarea la 01.06.2006

  • Sedinta din data de 18.05.2006 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Joi - Sala 4 - Penal
  • Amânat

    Amana pronuntarea la data de 25.05.2006.

  • Sedinta din data de 20.04.2006 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Joi - Sala 4 - Penal
  • Încheiere

    Admite cererea de amanare depusa prin judecatorul de serviciu. Respinge cererea privind emiterea unei adrese catre S.C. Electrica Oltenia S.A. formulata de catre aparatorul partilor civile Talposel. Amana judecarea cauzei la data de 18.05.2006. Cu apel odata cu fondul. Se reia procedura de citare cu martorul lipsa. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2006

  • Sedinta din data de 23.03.2006 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Joi - Sala 4 - Penal
  • Încheiere

    Admite cererea depusa prin judecatorul de serviciu de catre aparatorul inculpatului si acorda un nou termen de judecata pentru imposibilitatea de prezentare a acestuia. Se reia procedura de citare cu martorii lipsa. Amână judecarea cauzei la data de 20.04.2006. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2006

  • Sedinta din data de 23.02.2006 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Joi - Sala 4 - Penal
  • Încheiere

    Se citeaza martorii propusi de catre inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 23.03.2006. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2006

  • Sedinta din data de 19.01.2006 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Joi - Sala 4 - Penal
  • Încheiere

    Se citeaza martorii propusi de catre partile civile Crudu. Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2006 Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2006

  • Sedinta din data de 15.12.2005 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Joi - Sala 4 - Penal
  • Încheiere

    Incuviinteaza probele solicitate de catre parti prin aparatori asa cum au fost formulate. Se citeaza martorii propusi de catre partile civile Talposel. Se citeaza martorul Radulescu Nicolae cu avertisment de 200 lei noi (RON) amenda in caz de neprezentare si cu mandat de aducere. Se emite adresa catre Serviciul de Protectie a Victimei si Reintegrare Sociala a Infractorilor de pe langa Tribunalul Arges pentru a intocmi un referat de evaluare psiho-sociala in ceea ce-l priveste pe inculpat. Amana judecarea cauzei la data de 19.01.2006. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2005

  • Sedinta din data de 10.11.2005 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Joi - Sala 4 - Penal
  • Încheiere

    Se citeaza martorii din rechizitoriu. Proroga discutarea probatoriului in aparare dupa dupa audierea martori din acte. Se emite adresa catre I.P.J. Arges pentru a ne inainta fisa de cazier a inculpatului. Amana judecare cauzei la data de 15.12.2005. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Noiembrie 2005

  • Sedinta din data de 13.10.2005 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Joi - Sala 4 - Penal
  • Încheiere

    Admite cererile formulate in totalitate si acorda un nou termen de judecata pentru a oferi posibilitatea partilor civile Crudu sa-si angajeze un aparator care sa le acorde asistenta juridica. Se introduc in cauza si se citeaza in calitate de parti civile numitele Cone Mimi si Crudu Mariana Catalina. Se indreapta eroarea materiala strecurata in dispozitivul rechizitoriului parchetului, in sensul ca inculpatul va fi corect conceptat cu prenumele de Octavian si nu Aurelian. Se citeaza partile lipsa. Amana judecarea cauzei la data de 10.11.2005. Cu apel odata cu fondul.

Flux dosar


Actualizare GRPD