S* I******* S*
Apelant ReclamantP******* C****** C********
Intimat PârâtC****** L***** D* F*** F****** C********
Intimat PârâtRespinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S* I******* S* cu sediul în Piteşti, str.Eremia Grigorescu , bl. P1, parter, judeţul Argeş , împotriva sentinţei civile nr.772/28.09.2004 pronunţată de Judecătoria Costeşti în dosarul nr.1548/2002 intimaţi fiind P******* C****** C******** cu sediul în comuna Căldăraru, judeţul Argeş şi COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR CĂLDĂRARU . Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimate. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.04.2005 la Tribunalul Argeş-secţia civilă.
În baza art. 85 şi urm Cpc se reia procedura de citare a părţilor lipsă care nu au termen în cunoştinţă, cu menţiunea pentru apelantă de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 7.820.000 lei şi timbrul judiciar în sumă de 15 000 lei, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat şicu copie de pe întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 19.04.2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Martie 2005 la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
În baza art. 156 Cpc admite cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător formulată de intimata P******* C****** C********. În baza art. 85 şi urm se reia procedura de citare a părţilor lipsă care nu au termen în cunoştinţă, cu menţiunea pentru recurenta de a depune la dosar dovada achitării taxi judiciare de timbru în sumă de 7.820.000 lei şi timbrul judiciar în sumă de 15 000 lei, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat. Amână judecarea cauzei la data de 22.03.2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2005 la Tribunalul Argeş, Secţia civilă