D**** C*********
ReclamantM****** D******
PârâtM****** C****
PârâtAdDosar nr. 834/280/2005 (Număr în format vechi 836/2005) R O M Â N I A JUDECĂTORIA PITEŞTI SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 6042 Şedinţa publică de la 22 Decembrie 2006 Completul compus din: PREŞEDINTE Florina Mitrofan Grefier Stana Bădescu Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant D**** C********* şi pe pârât M****** D******, pârât M****** C****, având ca obiect - obligaţie de a face/de a nu face (art. 1073, 1076 c. civ.). La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns avocat Elena Ştefănescu pentru pârât, lipsind reclamantul. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: Din oficiu, instanţa invocă excepţia perimării cererii, dat fiind faptul că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 11.11.2005. Apărătoarea pârâtului solicită admiterea excepţiei, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. INSTANŢA Asupra acţiunii civile de faţă introdusă de reclamantul D**** C********* instanţa constată că: În conformitate cu disp. art.248 Cod proc.civ. ,,orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an sau timp de şase luni în materie comercială, iar potrivit disp. art.252 Cod proc.civ. , perimarea se poate constata şi din oficiu. Având în vedere că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.11.2005 de când cauza a fost suspendată pentru lipsa părţilor şi că de la această dată dosarul a rămas nelucrat mai mult de un an din culpa părţilor/ce nu au înţeles să stăruie în judecată precum şi faptul că actul de procedură nu trebuia îndeplinit din oficiu, reţinând că nu a operat suspendarea sau întreruperea cursului perimării, instanţa va admite excepţia perimării urmând a constata perimată cererea de chemare în judecată. În ceea ce priveşte cererea pârâţilor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa constată că această cerere este neîntemeiată, având în vedere că nu sunt incidente disp. art.274 Cod proc.civ. în sensul că reclamantul nu a căzut în pretenţii. Mai mult decât atât rezultă şi atitudinea culpabilă a pârâţilor care nu au stăruit în continuarea judecăţii, acţiunea nefiind deci soluţionată pe fondul cauzei. Faţă de cele prezentate va respinge cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite excepţia. Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Duţan Constantin, domiciliat în Municipiul Piteşti, cartier Gârlei, str.Nicolae Bălcescu, bl.D.2, sc.C, etj.4, ap.12, judeţul Argeş, împotriva pârâţilor M****** C**** şi M****** D******, domiciliaţi în Municipiul Piteşti, str.Pictor Mihail Vasilovski, nr.1, judeţul Argeş. Respinge cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Decembrie 2006. Preşedinte, Florina Mitrofan Grefier, Stana Bădescu 2.ex/red.FM/ dact.V.C. 28 Decembrie 2006
În temeiul disp.art.242 pct.2 Cod proc.civilă suspendă judecata cauzei.
Admite pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, interogatorii reciproce şi expertiză tehnică de specialitate. Respinge proba testimonială solicitată de reclamant. Pune în vedere părţilor să achite şi să depună la dosar în termen de 5 zile dovada achitării onorariului stabilit, sub sancţiunea decăderii din probă; să se prezinte personal la următorul termen în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prev.de disp.art.225 Cod procedură civilă şi să depună la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în susţinerile cererilor. Se citează pârâta cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Se emite adresă către d-nul expert Matei Cristian (după depunerea dovezilor de achitare a onorariului stabilit) să efectueze raportul de expertiză cu următoarele obiective: - identificarea terenului în litigiu; - transpunerea în teren a actelor părţilor; - întocmirea unei schiţe de configuraţie, - să precizeze dacă pârâţii ocupă din terenul reclamantului, în caz afirmativ ce suprafaţă. Amână judecarea cauzei la 11.11.2005. Cu apel odată cu fondul.
Suspendă judecarea cauzei conform dispoz. art.155 ind.1 Cod proc. Civilă. Va lua act de faptul că reclamantul nu a achitat taxele de timbru puse în vedere sub sancţiunea anulării ca netimbrate a capetelor de cerere privind obligaţia de a face şi servitutea de trecere
DISPUNE Acordă termen pentru imposibilitatea prezentării apărătorului ales al pârâţilor. Amână judecarea cauzei la 01.07.2005. Cu apel odată cu fondul.
Acordă termen la cererea reclamantului prin apărător pentru a preciza acţiunea iniţial formulată. Pune în vedere reclamantului prin apărător să timbreze obligaţia de a face cu 73.000 lei taxă judiciară de timbru, t.j. 3000 lei şi servitutea de trecere cu 183.000 lei taxă judiciară de timbru şi 3000 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării ca netimbrate a acestor capete de cerere. Amână judecarea cauzei la 03.06.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Mai 2005
În temeiul art.118 Cod procedură civilă acordă termen la cererea reclamantului prin apărător. Pune în vedere reclamantei să timbreze obligaţia de a face cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 73.000 lei şi timbru judiciar în valoare de 3000 lei, servitutea de trecere cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 183.000 lei şi 3000 lei timbru judiciar. Amână judecarea cauzei la 20.05.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Aprilie 2005
Acordă termen la cererea formulată de apărătorul pârâţilor, în vederea pregătirii apărării, având în vedere data la care a fost angajat, respectiv – 18.03.2005, conform împuternicirii avocaţiale depusă la dosar. Pune în vedere reclamantului prin apărător, să evalueze provizoriu suprafaţa de teren revendicată, în vederea completării timbrajului. Amână judecarea cauzei la 18.03.2005, pentru când se reia procedura de citare cu pârâta, potrivit disp.art.85 şi urm.Cod procedură civilă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2005