D*** G*******
PetentV******* E****
IntimatB***** V******* L**** R***** I*****
IntimatB***** V******* L**** R***** I*****
IntimatMinisterul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost reprezentat de procuror Cristina Vîlcu. Pe rol soluţionarea cauzei penale de faţă, având ca obiect art. 2781 C.p. şi privind pe petentul D*** G******* şi intimaţii V******* E**** şi B***** V******* L**** R***** I*****. La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns petentul, personal şi intimaţii, prin avocat Drăghici Adrian Cornel, cu împuternicire avocaţială la dosarul cauzei. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care: Petentul, personal, învederează instanţei că este nemulţumit doar de soluţia pronunţată faţă de cele două intimate şi solicită amânarea cauzei în vederea depunerii unor înscrisuri solicitate arhivelor naţionale şi prezentării apărătorului său ales. Apărătorul intimaţilor se opune amânării cauzei având în vedere că s-a acordat un termen pentru lipsă de apărare, iar petentul nu a făcut dovada demersurilor întreprinse la arhivele naţionale. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerii a cererii petentului, având în vedere că se urmăreşte tergiversarea soluţionării acestei cauze. INSTANŢA Pentru a da posibilitatea petentului să depună la dosarul cauzei înscrisurile de care înţelege a se folosii în dovedirea plângerii şi faţă de lipsa de apărare a petentului, urmează a amâna cauza, astfel că: DISPUNE Pune în vedere petentului să depună la dosarul cauzei înscrisurile de care înţelege a se folosii în dovedirea plângerii. Acordă termen la 21.10.2005, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7.10.2005.