Dosar 91/86/2005 din 28.03.2005

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 91/86/2005
Data dosar:
28.03.2005
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.03.2008 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Soluţionare

    Admite cererea de înlăturare a omisiunii strecurate în dispozitivul sentinţei nr. 627/20.11.2007, pronunţată de Tribunalul Suceava. Înlătură omisiunea strecurată în alin. 11 al sentinţei, în sensul că acesta va avea următorul cuprins : „Stabileşte comisionul de lichidare, cuvenit lichidatorului judiciar EURO CONSULTING SPRL SUCEAVA, cu sediul în str. Cernăuţi nr. 19, jud. Suceava, în cuantum de 4.864,50 lei, sumă ce va fi avansată din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.” Îndreptarea se va face în toate exemplarele hotărârii şi face parte integrantă din aceasta. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 20.11.2007 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Admis fond

    Admite cererea de atragere a răspunderii materiale a pârâtului SESERMAN NICOLAIE, domiciliat în Suceava, str. Măgurei nr. 1, bl. H 8, sc. A, ap. 6, jud. Suceava, fost administrator al SC MANTA COM SRL SUCEAVA, cu sediul în str. Grigore Alexandru Ghica nr. 150, Jud. Suceava, cod de identificare fiscală 3664151, număr de ordine în registrul comerţului J33/495/1993, cerere formulată de comitetul creditorilor, prin creditorii M********* E******** Ş* F********* - D******* G******* A F********* P****** A J******** S****** şi S* T****** S* S******, cu sediul în str. Energeticianului nr. 1, jud. Suceava. Obligă pe fostul administrator al debitoarei, SESERMAN NICOLAIE, să suporte din averea proprie pasivul acesteia, până la concurenţa sumei de 39.679 lei. Sumele astfel recuperate vor intra în averea debitoarei şi vor acoperi pasivul stabilit în tabelul definitiv consolidat. Executarea silită împotriva fostului administrator se efectuează de executorul judecătoresc, conform Codului de Procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe, pus la dispoziţia sa de lichidator. Admite raportul lichidatorului judiciar EURO CONSULTING SPRL SUCEAVA, cu sediul în str. Cernăuţi nr. 19, jud. Suceava. În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC MANTA COM SRL SUCEAVA, cu sediul în str. Grigore Alexandru Ghica nr. 150, Jud. Suceava, cod de identificare fiscală 3664151, număr de ordine în registrul comerţului J33/495/1993. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Stabileşte comisionul de lichidare, cuvenit lichidatorului judiciar EURO CONSULTING SPRL SUCEAVA, cu sediul în str. Cernăuţi nr. 19, jud. Suceava, în cuantum de 4.864,50 lei. Definitivă. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 09.10.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 11.09.2007 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 15.05.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 27.03.2007 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Încheiere

    În temeiul art.16 alin.1 şi 2 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează comitetul creditorilor debitoarei SC MANTA COM SRL SUCEAVA, cu sediul în str. Gr. Alex. Ghica nr. 150, jud. Suceava, cod de identificare fiscală 3664151, număr de ordine în registrul comerţului J33/495/1993, format din următorii creditori : MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI SUCEAVA, cu sediul în str. Vasile Bumbac nr. 7, jud. Suceava, MUNICIPIUL SUCEAVA – PRIN PRIMAR şi S* T****** S* S******, cu sediul în str. Energeticianului nr. 1, jud. Suceava, cod de identificare fiscală R 14682110, număr de ordine în registrul comerţului J33/310/2002 Dă în sarcina comitetului creditorului atribuţiile prevăzute la art.17 alin 1 din Legea nr. 85/2006. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 15 mai 2007, ora 9,00, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2007. Judecător sindic,

  • Sedinta din data de 13.02.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat
  • Sedinta din data de 12.12.2006 la ora 10:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat
  • Sedinta din data de 31.10.2006 la ora 10:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD