Dosar 10029/55/2006 din 07.12.2006

infracţiuni privind frontiera de stat a României (O.U.G nr. 105/2001)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10029/55/2006
Data dosar:
07.12.2006
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind frontiera de stat a României (O.U.G nr. 105/2001)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2007 la ora 9:00

    Complet: P3
  • Soluţionare

    În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva deciziei penale nr. 424/30.10.2006 pronunţată în dosarul nr. 10029/55/2006 de Tribunalul Arad şi sentinţei penale nr. 2295/14.09.2006 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 10029/55/2006. Casează ambele hotărâri şi în rejudecare: În temeiul art. 83 C.p. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 194/04.09.2003 a Judecătoriei Deta şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată în prezenta cauză, de 2 (două) luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de: - 8 (opt) luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.p. pe durata prev. de art. 71 C.p. Menţine în rest dispoziţiile hotărârilor recurate. În temeiul art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. DEFINITIVĂ.

Flux dosar


Actualizare GRPD