I**** D******
ReclamantA******** J******** A V********** S* P********* S******* A****
PârâtDosar nr. 101/2006 R O M Â N I A JUDECĂTORIA PITEŞTI SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 885 Şedinţa publică de la 24 Februarie 2006 Completul compus din: PREŞEDINTE Mihaela Dumitrascu Grefier Stana Bădescu Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant I**** D****** şi pe pârât A******** J******** A V********** S* P********* S******* A****, având ca obiect - nulitate act. La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: În raport de actele dosarului, instanţa apreciază cauza în stare de judecată şi trece la soluţionarea acesteia pe fond. INSTANŢA Asupra acţiunii civile de faţă: Prin cererea înregistrată la data de 20.06.2005 pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş, reclamantul I**** D****** a chemat în judecată Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş, solicitând anularea hotărârii adoptate de aceasta din urmă cu privire la excluderea sa din asociaţie, cu consecinţa anulării permisului de port armă. Reclamantul susţine că nu cunoaşte motivele pentru care s-a luat această hotărâre de către asociaţie, întrucât aceasta nu i s-a comunicat. Formulând întâmpinare, pârâta a arătat că reclamantului i-a fost retras şi anulat permisul de vânătoare, deoarece nu şi-a achitat cotizaţia datorată pentru anul 2004, conform statutului, deşi a fost notificat să-şi îndeplinească această obligaţie. Judecătoria Curtea de Argeş, prin sentinţa civilă nr.833/30.09.2005 pronunţată în dosarul nr.1224/2005, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş – Secţia de Contencios Administrativ, apreciind că sunt incidente disp.art.10 şi art.29 din Legea nr.554/2004. Tribunalul, considerând că în cauză îşi găsesc aplicabilitate disp.art.23 alin.2 şi 3 şi art.25 din OG nr.26/2000, potrivit cu care actele emise de Asociaţia judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş se pot contesta la judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul asociaţia, şi-a constatat propria necompetenţă materială în soluţionarea prezentei cereri şi a declinat cauza spre soluţionare Judecătoriei Piteşti. Pe rolul acestei instanţe, cauza a format obiectul dosarului nr.101/2006. Instanţa, în raport de materialul probator, constată următoarele: Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, care reprezintă actul normativ cadru al înfiinţării şi desfăşurării activităţilor asociaţiilor care presupun deţinerea, portul ori folosirea de arme, prevede la art.30 alin.1 pct.h că dreptul de deţinere a armelor se pierde dacă titularul (...) nu mai are calitatea prevăzută de art.14 alin.3-5, anume calitatea de vânători, colecţionarii de arme şi de sportivii şi antrenorii de tir, după caz, funcţie de tipul de armă. La nivelul judeţului s-a constituit Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi care a primit în rândurile sale vânători şi pescari sportivi autorizaţi, ce au devenit membri ai asociaţiei cu drepturi şi facilităţi (art.8, statut), dar şi obligaţii precum plata cotizaţiei în cuantumul şi la termenele prevăzute în art.9 lit.c din statut. Potrivit art.7 din acelaşi statul, calitatea de membru se pierde prin (...) excludere, care se poate pronunţa împotriva membrilor A.J.V.P.S.Argeş (...) şi în caz de neplată a cotizaţiei până la finele anului în curs, după somare scrisă, fără îndeplinirea altei formalităţi. Se apreciază că toate aceste dispoziţii au fost avute în vedere de către pârâtă, atunci când aceasta, după numeroase înştiinţări făcute prin publicaţii în ziarele locale şi prin scrisori recomandate (filele 22 – 34, dosar 1224/2005), a analizat în Şedinţa Consiliului A.J.V.P.S.Argeş din 27.01.2005 situaţia membrilor vânători care nu au achitat cotizaţia pe anul 2004, printre care se află şi reclamantul, şi a luat măsura excluderii acestora din asociaţie, începând cu data de 10.02.2005, cu consecinţa pierderii dreptului de deţinere, port sau folosire, după caz, a armelor de foc şi al muniţiilor. Procedura ulterioară pierderii calităţii de membru vânător, constând în comunicarea măsurii către asociaţia generală şi către organele de poliţie, care în baza art.27 alin.5 din Legea nr.103/1996 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului, au anulat permisul de vânătoare, a fost respectată, de asemenea, de pârâtă. Prin urmare, anularea permisului de vânătoare a reclamantului a fost dispusă, în temeiul legii, de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş – Biroul de Arme, Explozivi, Substanţe toxice, conform adresei nr.17223/30.05.2005, împotriva căreia acesta nu a formulat contestaţie în termen de 10 zile, potrivit art.32 şi 47 alin.4 din Legea nr.295/2004. Apreciind că pârâta a procedat în mod legal şi corect, cu respectarea atât a legislaţiei în materie, cât şi a statutului său, care se circumscrie statutului Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, instanţa va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge cererea formulată de reclamantul I**** D******, domiciliat în comuna Tigveni, sat Bârseşti, jud. Argeş, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeş, cu sediul în Piteşti, str. I.C.Brătianu, bl. A1, parter, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Februarie 2006 Preşedinte, Mihaela Dumitrascu Grefier, Stana Bădescu S.B. 28 Februarie 2006