V******** G*******
PetentC****** J******** D* F*** F****** A****
IntimatC****** L***** D* F*** F****** C***
IntimatAdmite plângerea formulată de petentulV.G., împotriva intimatelor Comisia Locală de Fond Funciar Cuca, cu sediul în comuna Cuca, jud. Argeş şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, cu sediul în Piteşti, Piaţa Vasile Milea nr. 1, jud. Argeş. Anulează hotărârea cu nr.69/20.07.2006, emisă de Comisia Judeteana de Fond Funciar Argeş, în ceea ce-l priveşte pe petent. Constată că petentul are dreptul să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,66 ha pădure în sat Sineşti, com. Cuca, jud. Argeş, pe un amplasament echivalent celui deţinut anterior trecerii în proprietatea statului în pct. "Măneşti" şi "Baba". Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2007
Amână pronunţarea la 30.04.2007. Cu recurs odată cu fondul
Amână pronunţarea la 23.04.2007
Admite cererea formulată de apărătoarea petentului. Pune în vedere apărătoarei petentului ca la termenul următor să aducă martorii necitaţi, în vederea administrării probei testimoniale, sub sancţiunea decăderii din această probă. Se citează intimatele. Amână cauza la data de 16.04.2007. Cu recurs odată cu fondul.
Pune în vedere petentului să se prezinte cu martorii în vederea audierii, aşa cum s-a obligat, după efectuarea expertizei. Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara, precum şi cu menţiunea de a se conforma prev. art. 4 al.3 şi 4 din Lg. 247/2005 –titlul XIII, în sensul de a comunica părţilor din proces odată cu depunerea la instanţă, copie de pe expertiză pentru a lua cunoştiinţă de conţinutul acesteia în timp util, pentru a nu se mai tergiversa soluţionarea cauzei, sub sancţiunea aplicării unei amenzi civile, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, în cazul, în care, nu se va conforma prev. acestui text de lege. Se citează părţile, ce nu au termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 5.03.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2007
Admite proba cu acte, 5 martori şi expertiză tehnică solicitate de apărătorul petentului. Stabileşte pentru expertiza de specialitate următoarele obiective ; expertul să identifice terenul şi să-l transpună în schiţă cu vecinătăţi ; să identifice cele două suprafeţe cu vegetaţie forestieră solicitate de petent pe vechiul amplasament în pct. „Măneşti” şi în pct. „ Baba”; să precizeze care era regimul juridic al acestor terenuri la data de 01.01.1990 şi care este regimul juridic la data apariţiei Lg. 247/2005; dacă acestea sunt în continuare terenuri cu vegetaţie forestieră ; dacă aceste terenuri au fost retrocedate altor persoane , care sunt acele persoane şi dacă da, care sunt actele eliberate potrivit legilor anterioare. Numeşte expert cu acordul părţii în persoana dl. Boariu Petre. Fixează onorariu de expert în sumă de 500 RON în sarcina petentului şi pune în vedere acestuia să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă la biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Argeş şi la expert în vederea efectuării raportului de expertiză după ce se face dovada achitării onorariului de expert, urmând a se audia martorii după efectuarea lucrării. Se citează intimatele. Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de petent, prin apărător, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi a înscrisurilor depuse de intimata Comisia locală de fond funciar Cuca. Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2006, cu acordul petentului, pentru când se citează intimatele, petentul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2006
Admite în temeiul art. 156 C.pr.civ., cererea formulată de către petent. Se emite adresă către COMISIA COMUNALA DE APLICARE A Lg. 18/1991 CUCA în sensul arătat. Se citează părţile, cf. art. 85 C.pr.civ., petentul fiind citat cu copie de pe întâmpinări. Amână judecarea cauzei la 13.11.2006. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2006.