S******* A**** - l* a***** C****** M****
Apelant ReclamantT********* M****
Intimat PârâtT********* M**** d********* a*** C****** d* A***** L**** T***
Intimat PârâtAdmite cererea formulată Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 5995/2008 în sensul că „ Respinge cererea de completare formulată de reclamantă „ şi nu cum s-a reţinut. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 04.03.2011
Suspendă cauza în baza dispa.rt. 244 alin.1 c.pr.civ, pînă la restituirea dosarul 10756/280/2006 care se află în recurs la Tribunalul Argeş.
Respinge cererea de completare a acţiunii formulată de pârâtul Ţ. M., în contradictoriu cu reclamanta S. A. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2008.
Admite cererea imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul pârâtului ca dovedită. Se citează părţile. Amână judecarea cauzei la 17.10.2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Septembrie 2008
Admite acţiunea principală formulată de către reclamanta S.A., împotriva pârâtului Ţ.M. Respinge cererea completatoare. Stabileşte că pârâtul este tatăl minorilor A.M. şi A.I. Obligă pe pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5600 lei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Decembrie 2007
Se revine cu adresă către Institutul de Medicină Legală Mina Minovici – Bucureşti pentru a înainta expertizele de specialitate, sub sancţiunea amenzii în cazul necomunicării în termen. Amână judecarea cauzei la 14.12.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Noiembrie 2007
Se revine cu adresă către Institutul de Medicină legală Mina Minovici – Bucureşti pentru a înainta expertizele de specialitate. Amână judecarea cauzei la 30.11.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2007
DISPUNE Se revine cu adresă către Institutul de Medicină legală Mina Minovici – Bucureşti pentru a efectua expertizele de specialitate , conform obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 14.09.2007. Revine cu adresă către Spitalul Giuleşti – Secţia Obstretică – Ginecologie – Bucureşti, pentru a comunica relaţiile solicitate la termenul anterior cu avertisment de amendă. Stabileşte termen în vederea expertizării părţilor la data de 29.10.2007, pentru când pune în vedere părţilor să se prezinte cu minorii. Amână judecarea cauzei la 09.11.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2007
DISPUNE Admite probele cu expertize de specialitate, solicitate de apărătorul reclamantei şi apărătorul pârâtului. Emite adresă către Institutul de Medicină Legală Mina Minovici – Bucureşti, pentru a efectua expertizele de specialitate ; primul examen serologic, examenul serologic complex, examenul medico- legal de cercetare a filiaţiei în sistemul HLA şi expertiza medico -legală prin compararea profilelor genetice ( ADN), în vederea stabilirii paternităţii şi filiaţia minorilor Silveanu Alexandru Ioan şi Silveanu Alicia Maria născuţi la data de 22.09.2003, iar aceste proceduri să se efectueze în aceeaşi zi. Revine cu adresă către Spitalul Judeţean Argeş – Secţia de Obstretică- Ginecologie şi la Spitalul Giuleşti – Secţia Obstretică – Ginecologie, cu menţiunea de a comunica relaţiile solicitate de termenul anterior cu avertisment de amendă în cuantum de 500 lei. Stabileşte termen în vederea expertizării părţilor la data de 01.10.2007, pentru când pune în vedere părţilor să se prezinte împreună cu minorii. Amână judecarea cauzei la 19.10.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2007
DISPUNE Revine cu adresă către Spitalul Judeţean Argeş – Secţia de Obstretică – Ginecologie şi la Spitalul Giuleşti – Secţia de Obstretică – Ginecologie, cu menţiunea de a comunica relaţiile solicitate la termenele anterioare. Prorogă discutarea admisibilităţii cererii formulată de apărătorul reclamantei. Amână judecarea cauzei la 14.09.2007. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2007
Admite cererile formulate de către apărătorii părţilor de acordare a unui nou termen de judecată pentru lipsa relaţiilor de la unităţile spitaliceşti. Revine cu adresă către Spitalul Judeţean Argeş-Secţia de Obstretică-Ginecologie şi de la Spitalul Giuleşti- Secţia de Obstretică-Ginecologie, cu menţiunea de a cominica relaţiile solicitate, până la următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei la data de 15.06.2007. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei.
Admite cererea formulată de către apărătorul reclamantului prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru imposibilitate medicală de prezentare. Revine cu adrese la cele trei instituţii spitaliceşti, cu menţiunea de a comunica relaţiile solicitate, până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 18.05.2007. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2007
Se revine cu adrese la cele trei instituţii spitaliceşti pentru a comunica relaţiile solicitate, cu menţiunea că instanţa va lua măsura amendării în cazul în care nici până la următorul termen de judecată nu vor fi înaintate cele solicitate. Amână judecarea cauzei la 20. 04. 2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Martie 2007.
Revine cu adresă către Spitalul Giuleşti şi Spitalul Clinic Sfântul Ioan, secţia obstretică-ginecologie, cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să comunice foile clinice de observaţie ale reclamantei aferente perioadei 2001-2003. Revine cu adresă către Spitalul Judeţean Argeş – Secţia Obstretică Ginecologie cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să comunice foia clinică de observaţie a reclamantei, aferentă perioadei septembrie 2003. Amână judecarea cauzei la data de 16.03.2007. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Februarie 2007
Ia act de renunţarea reclamantei la administrarea probei testimoniale. Menţine dispoziţia de a emite adrese Spitalului de obstretică-ginecologie Giuleşti şi Spitalul clinic Sfântul Ioan, cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să comunice foile clinice de observaţie ale reclamantei pe perioada 2001-2003. Revine cu adrese la Spitalul Judeţean Argeş-Secţia Neonatologie şi Secţia Obstretică-ginecologie, cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să comunice foile clinice de observaţie ale reclamantei şi ale celor doi minori din perioada septembrie 2003. Amână judecata la data de 16.02.2007. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Ianuarie 2007.
Admite pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu un martor şi proba cu expertiza medicală. Admite pentru pârât proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza medicală. Pune în vedere apărătorului reclamantei să prezinte martorul spre audiere, aşa cum s-a obligat, sub sancţiunea decăderii din proă. Prorogă administrarea probei cu expertiză medicală după administrarea primelor două categorii de probe. Emite adresă Spitalului Vitan şi Spitalului Giuleşti cu menţiunea ca până la termenul de judecată următor să comunice foile clinice de observaţie ale reclamantei pe perioada 2001-2003. Emite adresă Spitalului Judeţean Argeş – Secţia Neonatologie şi Secţia Obstretică - Ginecologie cu menţiunea ca până la termenul de judecată următor să comunice foile clinice de observaţie a reclamantei şi a celor 2 minorii din septembrie 2003. Amână judecarea cauzei la data de 12.01.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2006.
Admite cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare formulată de avocatul în substituire a avocatului mandatat al pârâtului. Amână judecata la data de 24.11.2006, pentru când se citează reclamanta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2006.